Unul dintre cei mai mari fermieri din România, Dimitrie Muscă, preia angajații giganților austrieci: ”Pot să vină la firmele mele să lucreze. Le ofer cel puţin acelaşi salariu pe care l-au avut şi la companiile cu capital austriac”

Agricultură
Unul dintre cei mai mari fermieri din România, Dimitrie Muscă, președinte al Combinatului Agroindustrial Curtici, continuă boicotul la adresa companiilor din România cu capital austriac. Dimitrie Muscă le transmite angajaților români de la firmele cu capital austriac că pot veni să se angajeze la el, pe același salariu, potrivit bugetul.ro.
După ce Austria a votat împotriva aderării României la spațiul Schengen, Muscă a anunțat că-și închide conturile la BCR și Raiffeisen Bank. Totodată, el a subliniat că nu va mai alimenta la OMV Petrom, acolo unde avea un consum foarte mare de motorină, dat fiind că trebuie să lucreze peste 7.000 de hectare pe care le deține.
„Angajaţii români de la firmele austriece pot să vină la firmele mele să lucreze. Le ofer cel puţin acelaşi salariu pe care l-au avut şi la companiile cu capital austriac”, a anunţat Dimitrie Muscă, conform Aradon.
Fermierul a lansat și un apel către toate companiile româneşti, dar şi către multinaţionalele care au o relaţie bună cu statul român:„Fac un apel către firmele româneşti, dar şi către cele străine, ale căror ţară de origine au o relaţie bună cu statul român. Să facă şi ele ce mi-am propus să fac eu. Să preia angajaţi de la firmele austriece şi să le ofere aceleaşi condiţii de muncă şi salariale ca la firmele austriece. Să destabilizăm puţin companiile venite din ţara care ne-a interzis intrarea în Spaţiul Schengen”, a declarat preşedintele CAI Curtici.
”Da, ar trebui să fie supărată toată țara”
„Da, ar trebui să fie supărată toată țara. Dacă ei vor să sufere toată România atunci nici noi nu ar mai trebui să lucrăm, să facem operațiuni cu conturile și cu băncile lor, nici cu BCR care e deținută de un grup austriac, nici cu Raiffeisen, să nu mai lucrăm cu benzinăria Mol, cu OMV Petrom unde am consum foarte mare de motorină la peste 7.000 de hectare și 24.000 de porci.
Deci dacă suntem cu bun simț și români bine-crescuți, atunci trebuie să le dăm o palmă de să vină să se roage ei de noi: domnule, haideți să vă dăm Schengen-ul. Acesta este punctul meu de vedere”, a declarat, pentru Agrointel.ro, Dimitrie Muscă, după ce Austria a votat împotriva aderării României la Schengen.
„Eu o să dau acest mesaj că închid conturile la toate contactele din telefonul meu. La toată lumea dau. Dacă am reacționat și probabil că nu toți vom reacționa dar, o parte sunt convins că vor reacționa. Să fim buni români și dovadă că am primit și mesaje pozitive și sper cel puțin. Eu am două conturi și la CAI OLARI, și la Curtici. Prin ele rulam cam o treime prin BCR și două-trei prin BRD. Nu știu unde voi transfera banii încă dar aceasta este măsură la care m-am gândit imediat aseară când am văzut discuția. M-am gândit să închid și astăzi închidem. Am dat hârtia contabililor să închidă conturile”, a mai declarat fermierul conform sursei citate.
Foto: agrointel.ro







