USR Constanța: DENUNȚ împotriva secretarului municipiului Constanța în legătură cu vânzarea Hanului Balcan

Știrile zilei
USR Constanța a anunțat astăzi că a depus un denunț la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța împotriva secretarului general al municipiului Constanța, Mirabela Călin, în legătură cu vânzarea Hanului Balcan.
Potrivit reprezentanților USR Constanța, Mirabela Călin nu a informat consilierii locali cu privire la faptul că Primăria municipiului Constanța nu își exercită dreptul de preempțiune asupra cumpărării imobilului.
„Vrem să facem cunoscut publicului faptul că, atât din punct de vedere politic, dar și operațional, organizația noastră a făcut toate demersurile în timp astfel încât acest obiectiv să vină în proprietatea Consiliului Local pentru realizarea unui hub cultural.
Astfel, pe de o parte, acest obiectiv a fost trecut în strategia politică a USR Constanța, dar el a fost integrat și în planul de guvernare politico-locale cu partenerii noștri de la PNL.
Pe de altă parte, de-a lungul acestui an au fost aprobate două proiecte care au avut printre alte subiecte inclusiv introducerea Hanului Balcan în strategia culturală a orașului Constanța și este prevăzută negru pe alb intenția Consiliului Local de a prelua în achiziție acest obiectiv, mai mult decât atât, în bugetul pentru anul 2022 a fost introdusă linie bugetară alocată deschiderii unui studiu de prefezabilitate în vederea realizării procedurii de achiziție ulterioare.
Astfel, din punct de vedere juridic, ne afla în situația în care singurul lucru care urma să fie realizat era de realizare a dreptului de preempțiune a Consiliului Local pentru achiziția acestui imobil.
Ajungem în luna mai, atunci când proprietarii vechi au transmis adrese către instituțiile abilitate care își puteau activa dreptul de preempțiune, Ministerul Culturii, pe de o parte, dar și Consiliul Local și Consiliul Județean.
Suntem aici să vă anunțăm că noi, consilierii locali de orice culoare politică, nu am fost anunțati de existența acestei adrese, deși adresa a parvenit la secretariatul Primăriei, drept care în dimineața acestei zile, consilierii USR Constanța au depus un denunț la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța îndreptat împotriva secretarului general al Primăriei, doamna Mirabela Călin”, a declarat consilierul USR Dumitru Caragheorghe.
De asemenea, deputatul USR Stelian Ion a precizat că Mirabela Călin a sabotat dreptul de preempțiune a Consiliului Local și nu se află la prima situația în care nu comunică Consiliului Local documentele care îi parvin.
„E un moment trist, pentru că ne-am văzut în fața faptului împlinit, în fața unei încălcări flagrante a legii, în situația în care practic nu am avut de ales.
Constanța nu e sat fără câini, a existat un drept de preempțiune care a fost sabotat la nivel de Primărie, în primul rând de secretarul general al municipiului, și, din acest motiv, am nominalizat-o pe doamna secretar general ca fiind prima chemată să dea explicații cu privire la faptul că s-a ținut în sertat toată documentația referitoare la exercitarea dreptului de preemțiune și nu a fost înaintată consilierilor locali.
Este vorba de nerespectarea flagrantă a legii de către un funcționar public, nerespectarea atribuțiilor de serviciu potrivit cărora acest funcționar public avea obligația de a comunica toate aceste documente Consiliului Local, adică enitității căreia îi era destinată documentația.
Ținând în sertat aceste documentații, evident, a fost compromisă întreaga procedură și voința Consiliului Local, voința municipiului, a fost nesocotită în favoarea unui particular. Foarte grav, lucrul acesta are caracter de repetativitate, ceea ce nu poate să rămână fără urmări din punct de vedere juridic”, a declarat Stelian Ion.
Acesta a mai declarat că reprezentanții USR Constanța au încadrat acțiunea secretarului general al Constanței la abuz în serviciu, urmând ca procurorii să stabilească un context mai larg. Totodată, Stelian Ion a menționat că Vergil Chițac este și el responsabil de această situație, atât din punct de vedere politic, cât și moral.
„Am încadrat aceste fapte la abuz în serviciu, în urma analizei pe care am făcut-o, rămâne ca procurorii să stabilească dacă sunt suficiente probe pentru încadrarea de abuz în serviciu sau neglijență în serviciu
Mai vreau să subliniez un singur lucru: responsabilitatea politică și morală a faptului că strategia culturală a municipiului Constanța și strategia turismului au fost nesocotite grav, aparține deplin primarului Vergil Chițac”, a explicat deputatul USR Stelian Ion.
Vă reamintim că în luna iulie, Hanul Balcan a fost vândut către un fost prefect al județului Constanța, Constantin Ion. Prețul de achiziție a fost de 650.000 de euro.






