Vacanța elevilor ar putea fi mai lungă de două săptămâni

Învățământ
Vacanța de două săptămâni pentru toți elevii din România ar putea să dureze mai mult de atât, potrivit declarațiilor oficialilor din Sănătate și Educație.
„Dacă nu se produce un efect în sensul pozitiv, pe acest segment, există toată posibilitatea de a prelungi această măsură”, a declarant a declarat ministrul interimar al sănătății, Cseke Attila.
El a explicat că efectul măsurilor se vede după cel puțin 10-14 zile. „Atunci poți să vezi dacă efectul a fost semnificativ sau mai puțin semnificativ și atunci anumite măsuri pot fi înăsprite dacă nu sunt îndestulătoare sau unele măsuri pot fi prelungite”, a spus Cseke Attila.
Întrebat la TVR 2 dacă are certitudinea că peste două săptămâni școala se va redeschide cu prezență fizică, ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a spus:
„Nu, nu. Nimeni nu are această certitudine pentru că vedem cât de gravă este situația. Vedem foarte bine ce preț plătim din cauza iresponsabilității acelora care nu au înțeles nici nevoia de respectare a regulilor sanitare, nici nevoia de vaccinare, nici nevoia de testare. Din păcate, nu putem fi optimiști, tocmai de aceea am spus că în data de 5 noiembrie vom vedea care este situația epidemiologică și vom lua acele decizii care se impun.”.
Vacanță pentru elevi în perioada 25 octombrie – 5 noiembrie 2021
Președintele a anunțat miercuri o vacanță de două săptămâni, în perioada 25 octombrie – 5 noiembrie pentru toți elevii de gimnaziu și liceu, și o prelungire a vacanței copiilor de grădiniță și elevilor din ciclul primar cu încă o săptămână, față de cea existentă deja, adică și ei vor avea vacanță tot până pe 5 noiembrie.
Sursa: www.edupedu.ro







