Vaccinarea anti-COVID a COPIILOR tot mai aproape! Ce spune Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare

Știrile zilei
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid, a oferit, marți, detalii despre vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani.
În cadrul unei conferințe de presă, Valeriu Gheorghiță a anunțat că la mijlocul lunii decembrie Agenția Europeană a Medicamentului ar putea autoriza vaccinarea anti-COVID cu serul Pfizer a copiilor cu vârste între 5 și 11 ani.
„Datele de siguranță și de eficacitate sunt cât se poate de bune. Vaccinarea cu schemă completă la grupa de vârstă 5-11 ani s-a asociat cu o eficacitate de peste 91% în ceea ce privește prevenirea cazurilor de Covid.
Pfizer a depus la Agenția Europeană a Medicamentului datele studiilor clinice efectuate și ne așteptăm ca la jumătatea lunii decembrie, însă este posibil ca acest termen să fie devansat, EMA să facă recomandarea de administrare pentru grupa de vârstă 5-11 ani, pentru vaccinul BioNTech/Pfizer”, a explicat medicul militar.
Flacoanele de vaccin sunt diferite pentru această grupă de vârstă. Vor fi zece doze de vaccin în fiecare flacon, iar fiecare doză va avea o treime din cantitatea folosită în prezent la copiii de peste 11 ani și la adulți, a precizat medicul Valeriu Gheorghiță.
„Pentru această grupă de vârstă în mod deosebit va fi ferm recomandată vaccinarea celor aflați în evidență cu afecțiuni cronice: obezitate, diabet, afecțiuni cronice renale, afecțiuni neurologice, sindromul Down, care crește riscul de deces de 10 ori în cazul infectării cu coronavirus, bolile oncohematologice, leucemiile, copiii care sunt în evidență cu tratamente care scad răspunsul imun.
Pentru celelalte grupe de vârstă va fi recomandat vaccinul Pfizer în funcție de rapoartele de risc beneficiu și aici vom vedea toate datele. Centrul European de Control al bolilor va face acest raport de risc beneficiu. Vom vedea care va fi impactul vaccinării”, a mai afirmat Gheorghiță.
Medicul a vorbit despre cum se va pune în practică vaccinarea copiilor
Potrivit medicului, autoritățile au început deja pregătirile pentru campania de vaccinare a copiilor din grupa de vârstă 5-11 ani. Astfel, vor fi amenajate cabinete de vaccinare dedicate copiilor în centrele existente și în spitalele de pediatrie, dar imunizarea se va face și la medicii de familie.






