Val de FRIG peste județul Constanța pentru încă cinci zile

Știrile zilei
Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare de Cod Galben de intensificări ale vântului și perioade cu transport de zăpadă pentru jumătatea de sud a Moldovei, jumătatea de est a Munteniei și Dobrogea. Totodată, codul galben de frig pentru județul Constanța este valabil pentru încă cinci zile, până în data de 10 februarie.
În zonele menționate anterior, vor fi intensificări temporare ale vântului cu rafale, în general de 50-70 de km/h, astfel că, vor fi perioade cu transport de zăpadă și vizibilitate redusă.
Avertizarea este valabilă până în data de 6 februarie, ora 20:00.
UPDATE:
Reprezentanții ISU „Dobrogea” au transmis că județul Constanța a ieșit de sub incidența avertizării Cod Portocaliu de la 10:00. Atenționarea de Cod Galben rmâne valabilă, până în data de 6 februarie, ora 20:00.
De asemenea, până în data de 10 februarie, județul Constanța se află sub atenționare Cod Galben, fenomenul vizat fiind val de frig, cu intensificări ale vântului ce vor amplifica senzația de frig.
Foto: www.meteoromania.ro






