Val de lapoviţă şi ninsori. O masă de aer rece loveşte România
Știrile zilei
Temperaturile scad şi cu 10 grade în sud-estul ţării, iar la munte sunt anunţate precipitaţii mixte. De la jumătatea săptămânii, vremea se schimbă radical. Un val de aer rece loveşte România.
În unele regiuni va fi foarte frig, cu minime de minus 7, minus 8 grade.
„Săptămâna viitoare, mai ales în a doua parte a ei, o masă de aer rece va determina scăderea valorilor de temperaturi sub ceea ce ar fi normal pentru a doua decadă a lunii noiembrie în ţara noastră”, a anunţat, la Digi24, Elena Mateescu, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM).
Aceasta spune însă că este prematur ca meteorologii să se pronunţe cum va fi iarna anului 2021-2022.
Cert este că până atunci, „avem o lună noiembrie al cărei debut a adus zile de vară şi ne aşteptăm ca cel puţin până la sfârşitul lunii să mai avem astfel de alternanţe de zile mai călduroase, urmate de perioade mai reci”, a declarat directorul ANM la Digi24.
Vremea a început să se răcească de ieri, iar temperaturile se vor apropia de normalul termic al perioadei calendaristice: maxime de 10-19 grade.
„Duminică, 7 noiembrie, se va păstra acelaşi ecart al valorilor de temperaturi, chiar uşor mai coborâte, 10-17 grade Celsius.
Luni, 8 noiembrie, va fi o uşoară creştere, până la 20 de grade Celsius, însă de marţi, 9 noiembrie, o masă de aer mai rece va detemina scăderea regimului de temperaturi până la valori între 7-11-12 grade în partea de vest-sud-vest-sud a ţării, chiar 8-9-10 grade în Bucureşti”, a declarat directorul ANM.
Ceaţă şi burniţă
Conform ANM, duminică, 7 noiembrie, pe parcursul zilei cerul va fi mai mult noros în toate regiunile, iar noaptea va deveni variabil în sud şi sud-est. Va ploua local în Crişana şi Maramureş şi pe arii mai restrânse în Banat, Transilvania şi Moldova, precum şi în zonele de munte.
Spre sfârşitul intervalului în nordul Carpaţilor Orientali, trecător vor fi posibile precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat cu uşoare intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 şi 17 grade, iar cele minime între 2 şi 11 grade. Dimineaţa şi noaptea, local va fi ceaţă, posibil asociată cu burniţă.
Luni, 8 noiembrie, vremea va fi caldă pentru această dată în regiunile sudice şi sud-estice şi apropiată de normalul termic al perioadei în rest.
În vestul, nordul şi centrul ţării cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua, iar în zona montană înaltă se vor semnala precipitaţii mixte.
Meteorologii anunţă că în celelalte regiuni, înnorările vor fi temporare, în prima parte a zilei, local va fi ceaţă, iar noaptea pe arii restrânse va ploua.
Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificări pe crestele montane şi pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 10 şi 20 de grade, iar cele minime între -1 şi 10 grade.






