Val de percheziții la mafia jocurilor de noroc. Cum frauda un grup aparatele?

Știrile zilei
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Caraș-Severin, desfășoară marți, 12 decembrie, nu mau puțin de 26 de percheziții domiciliare, în județele Caraș- Severin, Timiș și în municipiul București, urmând să fie puse în aplicare 26 de mandate de aducere. Cauza penală vizează săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, accesul ilegal la un sistem informatic, alterarea integrităţii datelor informatice, efectuarea unor operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, fraudă informatică, dar şi evaziune fiscală.
„Din cercetări a reieșit că, în perioada septembrie 2019 – decembrie 2023, 26 de persoane, din judeţele Caraş-Severin şi Timiş, administratorii și angajați ai două societăți comerciale din județul Timiș, precum şi alte persoane, ar fi constituit un grup infracțional organizat, având drept scop obținerea unor sume importante de bani, prin fraudarea aparatelor de jocuri de noroc de tip slot machine, din mai multe locații din județele Caraș-Severin, Timiș, Arad și Hunedoara.
Astfel, membrii grupului infracțional ar fi intervenit asupra contoarelor aparatelor de joc cu ajutorul unor dispozitive și programe informatice, crescând în mod artificial câștigurile care trebuiau acordate potențialilor jucători. De asemenea, ar fi modificat parametrii de acordare a Jackpot-ului și a procentajului de câștig, însușindu-și, în mod fraudulos, Jackpot-urile mari”, au transmis reprezentanții Poliției Române
Grupul era organizat în sistem piramidal, pe patru paliere, primul având în componență patru lideri cu funcții de conducere în cadrul celor două firme cu sediul în judeţul Timiş. Al doilea palier, cu rol de execuție, ar fi fost format din angajați ai firmelor care se fi deplasau în sălile unde erau aparatele de jocuri de noroc și ar fi intervenit asupra acestora, cu ajutorul unor chei speciale și alte dispozitive.
Ultimul palier era constituit din membrii ai grupului care ar fi avut calitatea de administratori ai unor locații în care erau instalate aparate de jocuri de noroc, prin încheierea unor contracte de participaţiune/închiriere.
„Potrivit înţelegerilor stabilite anterior, aceștia ar fi anunțat membrii grupului infracțional, care ar fi operat pe palierul de execuție, despre încasările masive la aparatele din sălile administrate, pentru a veni să acţioneze cu dispozitive, în vederea fraudării aparatelor de jocuri de noroc de tip slot machine. Câștigurile obținute din activitatea infracțională ar fi fost însușite și împărțite în interiorul grupului de criminalitate organizată”, au precizat anchetatorii.
Sursă foto: Pixabay




