Vânătorului de mine M 270 sosește marți în portul militar Constanța

Știrile zilei
Forțele Navale Române vor organiza marți, 19 decembrie, ora 11.00, în portul militar Constanța, ceremonia de sosire a vânătorului de mine M 270 „Sublocotenent Ion Ghiculescu”, noua capabilitate a Divizionului 146 Nave Minare-Deminare.
Marșul vânătorului de mine către portul militar Constanța a început în data de 15 noiembrie și a durat mai bine de o lună, timp în care a parcurs aproximativ 4.500 de mile marine în apele Oceanului Atlantic, Mării Mediterane, Mării Marmara și Mării Negre.
În perioada iulie-noiembrie echipajul navei s-a instruit sub coordonarea echipei Fleet Operational Standards and Training (FOST), structura Marinei Regale Britanice responsabilă cu pregătirea și evaluarea echipajelor pentru încadrarea navelor militare.
Vânătorul de mine M 270 „Sublocotenent Ion Ghiculescu”, fost HMS Blyth în Marina Regală Britanică, este primul dintre cele două vânătoare de mine achiziționate prin acordul de tip guvern la guvern, încheiat între România și Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, este o navă militară interoperabilă cu structurile NATO, face parte din clasa Sandown, are un deplasament de 600 de tone, lungimea de 52,5 metri, lățimea de 10,9 metri, pescajul de 2,3 metri și este dotat cu capabilități de luptă contra minelor marine (MCM).
Nava M 270 „Sublocotenent Ion Ghiculescu” va contribui semnificativ la misiunile de neutralizare a minelor aflate în derivă în Marea Neagră.
Citește și:
Regatul Unit trimite două nave pentru a curăța Marea Neagă de minele rusești






