Veste de ultimă oră privind voucherele de vacanță

Știrile zilei
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunţat la Neptun prelungirea existenţei voucherelor de vacanţă pentru încă cel puţin doi ani.
”Am decis astăzi în Comitetul Executiv prin vot, şi Guvernul a luat act de asta, să prelungim existenţa voucherelor de vacanţă pentru că în legislaţie era prevăzut ca de la anul voucherele de vacanţă să se transforme în bani”, a declarat Liviu Dragnea după şedinţa social democraţilor.
Potrivit acestuia, reacţiile operatorilor de turism, ale agenţiilor şi ale turiştilor la existenţa voucherelor de vacanţă au fost foarte bune.
”Vor fi prelungite pentru cel puţin următorii doi ani de zile”, a mai declarat Dragnea.
Măsura acordării voucherelor de vacanță vizează 1,2 milioane de români care sunt încurajați, astfel, să-și petreacă concediile în țară. Voucherele de vacanță pot fi utilizate doar în hotelurile şi pensiunile din România și asigură cazarea, masa, transportul, tratamentele în staţiunile balneare şi serviciile suplimentare oferite de unităţile de cazare, dar și alte servicii incluse în pachetul turistic achiziţionat de beneficiar.
“Voucherele de vacanță au reprezentat o gură de oxigen pentru industria din turismul românesc. Vă pot spune că a crescut numărul unităților de cazare pentru care a fost solicitată clasificarea de la ministerul turismului. Datele de până acum arată că au fost înregistrate cu 15% mai multe cereri la minister, decât în aceeași perioadă a anului trecut. Deci, nu doar românii au avut de câștigat de pe urma acestei măsuri, ci și proprietarii de hoteluri și pensiuni, așadar tot mai mulți antreprenori au căpătat încredere că pot investi în turism, că acest sector este profitabil”, spune și ministrul Turismului, Bogdan Trif.






