Vești noi despre NOUL SPITAL care va fi construit în municipiul Constanța

Știrile zilei
Președintele Consiliului Județean Constanța (CJC), Mihai Lupu, a vorbit astăzi, în cadrul unei conferințe de presă despre situația implementării mai multor proiecte la nivelul județului.
Unul dintre proiectele așteptate de mulți ani care s-ar putea concretiza în municipiul Constanța și care ar fi de folos locuitorilor județului dar nu numai este cel al noului spital din municipiu.
Președintele CJC a preciat astăzi că Ministerul Sănătății a trimis deja către Consiliul Județean Constanța studiile de prefezabilitate, de fezabilitate și proiectul tehnic, iar zilele următoare va fi gata și masterplanul viitoarei unități spitalicești.
De asemenea, Mihai Lupu a mai declarat că firma care a realizat aceste documente va participa la actualizarea datelor, ceea ce înseamnă o scurtare a perioadei de implementare a proiectului.
Totodată, președintele CJC a menționat că banii pentru construirea spitalului provin din sursă guvernamentală.
„Am reușit să aducem la Consiliul Județean terenul din Șoseaua Viile nr. 1, care este destinat unui spital județean, posibil regional.
Am primit de la Ministerul Sănătății studiul de prefezabiliate, de fezabilitate si proiectul tehnic, urmând ca în perioada următoare să primesc masterplanul și studiul derivat asupra acestor obiective.
Ce însemană asta? Vom primi foarte mulți bani pentru că Dumnezeu mi-a dat această șansă. În continuare, firma care a realizat aceste documente este dispusă să vină să ne ajute la actualizarea tuturor acestor indicatori.
Deci, practic, vom scurta o mare parte din timp privind acest obiectiv pe care toata lumea îl aștepta și vedem, pe zi ce trece, cât de important este. Numai alaltăieri erau vreo 150 de copii la urgențe, la pediatrie, la Spitalul Judetean.
Deci, mâine voi avea o discuție cu consultantul care s-a ocupat de toate aceste proiecte. Am avut o discuție si cu ministrul Fondurilor Europene. Avem susținerea președinților PSD și PNL pentru realizarea acestui spital. Sursa de finanțare va fi guvernamentală”, a declarat președintele CJC, Mihai Lupu.
Citește și:
(FOTO/VIDEO) Cum arată, la acest moment, locul unde se va construi NOUL spital al Constanței






