Viceprimarul Constanței, Florin Cocargeanu, ales președinte al filialei locale a USR-PLUS

Știrile zilei
Filiala locală constănțeană a USR-PLUS a organizat zilele acestea primele alegeri interne pentru desemnarea structurii de conducere în noul format al partidului.
Astfel, în urma votului exercitat de membri în Adunarea Generală, președintele filialei din Constanța a fost ales Florin Cocargeanu, cel care deține și funcția de viceprimar al orașului. Tot el a ocupat funcția ed președinte al filialei din februarie și până acum.
Cocargeanu a obținut 316 voturi, în timp ce contracandidatul său Alin Constantinescu (PLUS) a primit 48 de voturi.





