Victor Pițurcă, arestat alături de directorul CN Romarm, Gabriel Țuțu: sunt acuzați de trafic de influență, în cazul măștilor neconforme din spitalele MApN (rechizitoriul procurorilor DNA)

Știrile zilei
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție–Secția de combatere a corupției au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a lui Gabriel Țuțu, director general al CN Romarm SA. Acesta este acuzat de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, trafic de influență în formă continuată și fals intelectual.
Împreună cu acesta a mai fost reținută și o a doua persoană, care ar fi beneficiat de cumpărarea de influență și care, din primele date, ar fi fostul selecționer al naționalei de fotbal a României, Victor Pițurcă.
Potrivit procurorilor anticorupție, pe fondul pandemiei generate de virusul COVID – 19, în perioada 19 martie 2020 – 16 septembrie 2021, suspectul Gabriel Țuțu, în calitate de director general al CN Romarm SA, ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte și o societate controlată de cealaltă persoană cercetată în prezenta cauză, în condiții dezavantajoase pentru compania pe care o conducea, două contracte de achiziție publică (ce vizau cumpărarea a șapte utilaje neconforme de producere a măștilor de protecție).
Prin demersurile menționate mai sus, CN Romarm SA a fost prejudiciată cu suma de 8.647.584 lei, reprezentând contravaloarea utilajelor menționate mai sus, valoarea materiei prime și ulterior contravaloarea unor piese și servicii conexe (în afara contractului).
Mai mult, spun procurorii, în perioada 19.03.2020-10.04.2020, Gabriel Țuțu ar fi pretins, printre altele, de la reprezentanții societăților implicate în achizițiile de mai sus, introducerea într-un circuit comercial de livrare măști de protecție neconforme către Ministerul Apărării Naționale (MApN) a unui prieten de-al său, fără ca acesta să desfășoare activități comerciale reale auxiliare contractului de livrare produse de protecție și efectuarea unor plăți către acesta, (40% din cota de profit rezultată) sub aparența unui contract de consultanță.
În schimbul acestor „servicii” suspectul Gabriel Țuțu ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra funcționarilor din cadrul M.Ap.N. și că îi va determina pe aceștia să încredințeze direct și fără proceduri publice contractele de furnizare, dar și să efectueze recepția, fără problemă, a produselor respective și să achite la timp facturile emise în acest sens.
În contextul menționat mai sus, suspectul Țuțu Gabriel ar fi primit printr-un intermediar suma de 50.000 lei.
Celor doi suspecți li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, în cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Surse foto: wikipedia.org, ziare.com






