(VIDEO) Cum a arătat implozia submarinului Titan: A fost zdrobit de presiune în câteva secunde

Știrile zilei
Soarta celor cinci pasageri ai submarinului Titan a fost pecetluită astăzi, în momentul în care au fost descoperite, în adânc, fragmente rămase în urma dezintegrării printr-o implozie catastrofală.
Titan, operat de compania americană OceanGate Expeditions, a fost dat dispărut de când a pierdut contactul cu nava sa de sprijin de la suprafață, duminică dimineață, la aproximativ o oră și 45 de minute de la ceea ce ar fi trebuit să fie o scufundare de două ore la cea mai faimoasă epavă din lume, scrie Antena3.
Cinci fragmente majore ale submersibilului Titan au fost localizate în câmpul de resturi rămas în urma dezintegrării sale, inclusiv conul de coadă al navei și două secțiuni ale corpului sub presiune, au declarat oficialii Gărzii de Coastă.
La bordul submarinului se aflau fondatorul și directorul executiv al companiei, Stockton Rush, care pilota Titanul. Ceilalți patru erau miliardarul și exploratorul britanic Hamish Harding, în vârstă de 58 de ani, omul de afaceri de origine pakistaneză Shahzada Dawood, în vârstă de 48 de ani, și fiul său de 19 ani, Suleman, ambii cetățeni britanici și oceanograful francez și renumitul expert în Titanic Paul-Henri Nargeolet, în vârstă de 77 de ani, care vizitase epava de zeci de ori.
@starfieldstudio Submarine implosion demonstration. Educational #submarine #titan #titanic
♬ Amityville Horror – Scary Halloween Sound Effects – Halloween Sound Effects






