(Video) Hoțul care a distrus troița de la Spitalul Județean Constanța, surprins de camerele de supraveghere

Știrile zilei
După ce chipul Domnului Iisus Hristos și al Fecioarei Maria de pe troița din curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța au fost distruse în nenumărate rânduri de către un om fără credință, iată că făptașul a fost, într-un final, prins.
Și asta datorită ideii conducerii societății care a ridicat această troiță SC Arimex Comexim 2000 SRL, societatea care se ocupă de pregătirea hranei pacienților din spitalele constănțene, care a montat ieri o cameră de supraveghere în interiorul acoperișului troiței.
Nici cele două plângeri penale depuse la Inspectoratul de Poliție Județean Constanța cu privire la vandalizarea monumentului de cult, nici recompensa de 5.000 de lei pe care au oferit-o pentru prinderea făptașului nu au dus la găsirea omului fără credință care, de câteva săptămâni încoace, își bate jos de credință.
Astfel că montarea unei astfel de camere a fost singura soluție. Și iată că a fost una de bun augur de vreme ce, în această dimineață, la ora 6.10, l-au surprins pe făptaș. Aceasta a stropit din nou pictura troiței cu ceara de la candela aflată lângă.
În filmarea de mai jos, începând cu minutul 1.25 se poate observa cum omul acționează.
Din primele date, bărbatul de peste 60 de ani, este angajat al Spitalului Județean Constanța în cadrul serviciului administrativ ca muncitor necalificat. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al instituției spitalicești, Crina Kibedi. De asemenea, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța a demarat o anchetă disciplinară în cazul bărbatului.
Conducerea societății SC Arimex Comexim 2000 SRL speră ca aceasta să nu scape doar cu o amendă pentru că faptele sale sunt destul de grave, dar mai ales pentru faptul că gestul acestuia s-ar putea repeta.
Citește și:







Felicitări agenților zip care l-au surprins și se vede și în camera cum au ajuns la câteva secunde după ce acesta a aruncat cu ceara de la candele pe cruci și l-au imobilizat dandu-l pe mana politiei