(VIDEO) ÎPS Teodosie, întrerupt în timpul slujbei de un enoriaş furios care i-a cerut „banii înapoi”

Știrile zilei
Scandal la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa în timpul unei slijbe oficiate de ÎPS Teodosie. Un credincios revoltat, nu a mai ţinut cont că se află într-un lăcaş de cult şi a început să-l ia la rost pe Înaltpreasfinţitul Teodosie.
Totul s-a întâmplat în timpul slujbei oficiale pe care arhiepiscopul Tomisului a ţinut-o sâmbătă. În timp ce citea o rugăciune pentru dezlegare, IPS Teodosie a fost întrerupt de un credincios revoltat care i-a cerut banii înapoi.
„De ce nu mi-ai dat banii mei? Sunt nepotul preotului Stănei Dumitru. Nesimțitule, diavole ce ești. Să nu puneți mâna pe mine”, spune bărbatul care a fost auzit în timpul slujbei transmise în direct de Arhiepiscopia Tomisului.
Scandalul poate fi urmărit de la minutul 2:11:10 în materialul video de mai jos.
Preotul la care face referire bărbatul este Dumitru Stănei, hirotonit preot pe 8 iulie 1947 pe seama parohiei Dăeni, județul Tulcea, unde a slujit 12 ani, după care a fost transferat în mai 1959 la parohia Techirghiol pentru filialele Eforie-Nord, Agigea și Lazu, totodată fiind și paroh al Techirghiol.
După întreg scandalul, bărbatul a fost scos afară din catedrală, iar părintele şi-a continuat slujba.






