(VIDEO) Mesajul Înalt Prea Sfinției Sale Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, de Anul Nou: „Belșugul să înceapă în sufletele noastre prin credință, rugăciune, dragoste și iertare!”

Știrile zilei
Înalt Prea Sfinției Sale Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a transmis, la final de an, un mesaj tuturor credincioșilor prin care își exprimă încrederea că Noul An va fi unul cu mult belșug și lumină.
„Iubiți credincioși, iubiți români!
Să întâmpinăm cumpăna anilor cu gânduri frumoase, cu credință, cu rugăciune, cu pace, cu dragoste.
Lăsăm în urmă un an care a avut și bucurii, și greutăți și multă zvonistică și multe lucruri care se lămuresc.
Dorim ca noul an să ne aducă mai multe lumină în sufletele noastre.
Noul an începe cu sărbătoarea Sfântului Vasile și punerea numelui Domnului nostri Iiisus Hristos.
Să ne facem și noi, din numele nostru creștin, un nume curat, un nume purtător de har și în noul an să lucrăm mai intens pentru sufletele noastre, pentru viața cea curată și să avem cu toții pace, prietenie și dragoste între noi.
Vă doresc un an cu mult belșug și lumină! Belșugul să înceapă în sufletele noastre prin credință, rugăciune, dragoste și iertare și să continue în înfăptuirile noastre!
Să facem mai mult decât în 2023 care tocmai se încheie!
La mulți ani, tuturor!„, a transmis IPS Teodosie, Arhiepisccopul Tomisului.






