(VIDEO) Misiuni pentru salvarea a doi nou-născuți: Un bebeluș a fost transportat de la Constanța la București

Știrile zilei
Salvatorii au desfășurat misiuni pentru transportul a doi nou-născuți la diferite unități medicale pentru efectuarea unor consultații sau tratamente de specialitate, atât pe cale aeriană, cât și terestră.
Este vorba despre un copil în vârstă de cinci zile cu o malformație cardiacă, transportat de la Maternitatea Bega Timișoara la Spitalul Clinic pentru Copiii „M.S. Curie” București.
Transferul a fost efectuat în două etape, cu joncțiune la Sibiu, între elicopterele SMURD Arad și București.
De asemenea, salvatorii au transferat și un copil cu stop cardiorespirator, resuscitat, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” București.
Cele două misiuni de salvare a nou-născuților au fost asigurate cu elicopterele SMURD ale IGAv și Unitățile de Terapie Intensivă Mobilă Nou-Născuți ale IGSU încadrate cu echipe mixte de intervenție, piloți, medici, asistenți medicali și conducători auto-paramedici.
Sursa: Facebook Departamentul pentru Situații de Urgență
Video: Facebook Departamentul pentru Situații de Urgență
Foto: Ilustrativ (IGSU)
Citește și:






