(VIDEO) Momentul în care un autocar plin cu pasageri s-a răsturnat în şanţ, filmat de o cameră de supraveghere. Patru persoane au ajuns la spital

Știrile zilei
Un autocar care transporta muncitori pe ruta Călărași-Buzău s-a răsturnat într-un șanț pe marginea drumului, în această dimineață, în localitatea Rași, județul Ialomița, informează Independentonline.
Din primele informații, se pare că principala cauză a producerii accidentului o reprezintă neadaptarea vitezei de deplasare la condițiile de carosabil umed.
Potrivit ISU Ialomița, în mijlocul de transport se aflau 41 de persoane, unii dintre pasageri suferind răni minore și atacuri de panică.
Echipajele medicale aflate la locul intervenţiei au monitorizat 11 persoane care prezentau atac de panică, ulterior patru dintre acestea fiind preluate şi transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia.

La locul evenimentului au fost alocate o autospecială de stingere cu apă şi spumă din cadrul ISU Călăraşi şi o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD din cadrul Detaşamentului de pompieri Slobozia.
În sprijinul acestora au acţionat şi trei echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Ialomiţa.
În cauză a fost întocmit un dosar penal, iar polițiștii fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor producerii accidentului.

Sursa foto: ISU Ialomita
Sursă video: Facebook






