(Video) Nuntă în stradă, la Constanța: Tzanca Uraganul, sancţionat alături de alți participanți la petrecere

Știrile zilei
În cursul zilei de ieri, în jurul orei 16.15, polițiști din cadrul Secției 4 au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe strada Mihu Copil din municipiul Constanța, se află în desfășurare un eveniment privat (nuntă), fiind tulburată ordinea și liniștea publică.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificate 4 persoane, care au fost sancționate contravențional, la Legea 61/1991, cu amendă în valoare totală de 2.000 de lei.
https://youtu.be/b0tH1Dy_Jns
Totodată, polițiștii au constatat faptul că, în fața porții imobilului, erau amplasate copertine, mese și scaune, fiind îngreunată circulația rutieră.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice.
Potrivit unor informații, unul dintre cei sancţionaţi de polițiști este şi “celebrul” Tzanca Uraganul.






