(VIDEO) O mașină s-a rostogolit în sensul giratoriu de la Ovidiu și a ajuns într-o stație GPL. Șoferul se zbate între viață și moarte

Știrile zilei
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța au fost solicitați să intervină, noaptea trecută, în jurul orei 00:15, în Ovidiu, în intersecția DN 2A cu Autostrada A4.
Din informațiile oferite, un autoturism a lovit sensul giratoriu.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Fripis cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD C, o autospecială pentru descarcerarare, dar și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Constanța.
Ce transmit reprezentanții IPJ Constanța:
În data de 21 ianuarie, în jurul orei 00:10, poițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, în orașul Ovidiu la intersecția Autostrăzii A4 cu DN 2A.
„Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un autoturism, condus de un bărbat, de 42 de ani, care a intrat în coliziune cu amenajarea rutieră a sensului giratoriu.
În urma impactului, autoturismul s-a răsturnat, ulterior fiind proiectat, pe plafon, în incinta unei stații GPL din zonă, unde a intrat în coliziune cu un autoturism, care se afla parcat”, transmit reprezentanții IPJ Constanța.
După incidentul rutier, autoturismul răsturnat a luat foc, iar incendiul a fost stins de martori cu ajutorul unor extinctoare.
Șoferul în vârstă de 42 de ani a fost rănit. Acesta se afla singur în autoturism.
Oamenii legii au întocmit un dosar de cercetare penală.
Foto: Ilustrativ (Arhivă)
Video: Youtube






