(VIDEO) O navă este în pericol de scufundare în rada exterioară a Portului Constanța: Are opt persoane la bord

Știrile zilei
O navă tip general cargo este în pericol de scufundare. În aceste momente, ARSVOM a plecat în ajutorul acesteia, cu două nave, PHOENIX și BRIZO.
Astăzi, 30.08.2023, la ora 15:00, Nava Sar Phoenix, aparținând Agentiei Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare a plecat cu toată viteza spre rada exterioara a Portului Constanța, pentru a acorda asistență unei nave tip general cargo, aflată în pericol de scufundare.
Nava JETMAX 2, sub pavilion Vanuatu, prezintă înclinare babord 15° și pană de curent.
Sub alerta MRCC, în zonă a ajuns și remorcherul BRIZO, aparținând ARSVOM, care de asemenea stă în asistență, așteptând noi indicații.
Operațiunea este în plină desfășurare.
UPDATE:
- Nava JETMAX 2, sub pavilion Vanuatu a renunțat la ancoră și este remorcată de o navă de la Black Sea și asistată de navele Arsvom – Phoenix și Brizo
- Comandantul navei a solicitat pompe pentru scoaterea apei din ambarcațiune
- Sunt trimise două pompe de mare putere, de circa 1000 cubi/oră
- Ultima oră: nava a fost recuperată, va fi adusă la mal și trasă pe uscat, pentru reparații.

Salvare pe mare






