(VIDEO) „Performanță” greu de egalat: Șoferul unui BMW a făcut accident chiar în cimitir. A lovit o maşină, două morminte şi un copac

Știrile zilei
Un şofer cu BMW a reuşit o performanţă greu de egalat. A făcut accident într-un cimitir din Iaşi în care a lovit o maşină, două morminte şi un copac.
Accidentul cel puţin bizar s-a petrecut în această dimineaţă, în cimitirul Sfinţii Petru şi Pavel din Iaşi.
Astfel, într-o intersecţie din cimitirul Sfinţii Petru şi Pavel din Iaşi, şoferul nu a acordat prioritate unui alt autoturism, condus de un şofer începător, iar cele două maşini s-au lovit puternic.
După impact, BMW-ul a fost proiectat în două morminte, pe care le-a distrus, iar apoi s-a oprit într-un copac.
În urma accidentului au rezultat trei victime, toate în viaţă, care au avut nevoie de îngrijiri medicale. La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de Ambulanţă şi ale Poliţiei.
Cei doi şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri. Totuşi, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările.
FOTO: Radar Iaşi






