(VIDEO) Peste 80 de TONE de deșeuri, descoperite de polițiștii de frontieră, la intrarea în țară

Știrile zilei
Polițiștii de frontieră și comisarii din cadrul Gărzii Naționale de Mediu nu au permis intrarea pe teritoriul țării a două ansambluri rutiere, încărcate cu deșeuri din aluminiu și textile second – hand.
Autoritățile de control au stabilit că cele două transporturi nu îndeplineau condițiile necesare importului de deșeuri pe teritoriul României. Deșeurile au fost returnate societăților expeditoare din Slovacia, respectiv Austria.
Unul dintre camioane era supraîncărcat cu peste 20 de tone de aluminiu, depășind capacitatea maximă admisă, potrivit comunicatului transmis de Poliția de Frontieră.
De asemenea, un caz asemănător a fost constatat de autorități și în Punctul de Trecere a Frontierei Borş II, unde, în cursul zilei de ieri, poliţiştii de frontieră și comisarii din cadrul Gărzii de Mediu Bihor, nu au permis intrarea în ţară a unui ansamblu rutier, încărcat cu 15.748 de kilograme deşeuri constând în textile second-hand.
Șoferul mijlocului de transport nu deţinea documentaţia completă, necesară importului acestora.
Reprezentanții Poliției de Frontieră anunță că, în ambele situații deșeurile au fost returnate societăților expeditoare.
Foto/Video: www.politiadefrontiera.ro
Citește și:






