(VIDEO) Polițiștii au intensificat controalele în Portul Constanța Sud – Agigea. Care este motivul

Știrile zilei
Polițiștii Serviciului de Poliție Transporturi Maritime Constanța au intensificat controalele în Portul Constanța Sud – Agigea, dat fiind contextul sărbătorilor de iarnă, precum și riscurile la care pot fi expuși cetățeni care achiziționează produse contrafăcute.
„Polițiștii Biroului de Poliție Portuară Cargoscan folosesc ansamblul mobil de scanare a autovehiculelor și containerelor, aflat în dotarea Poliției Române, echipamentul fiind de mare ajutor, scurtând timpul de verificare a vehiculelor și a containerelor, prin identificarea cu exactitate a locului în care se află bunurile de contrabandă sau cele susceptibile de a fi contrafăcute, ori alte mărfuri nedeclarate”, potrivit reprezentanților IPJ Constanța.
O scanare durează, în total, câteva minute, evitând astfel verificarea fizică a fiecărui container în parte. Brațul dispozitivului se poate deplasa cu o viteză de la 20 metri pe minut până la 40 de metri/minut, astfel că durata unei scanări variază și în funcție de dimensiunea containerului sau vehiculului.
Din momentul în care este realizată scanarea, polițiștii analizează imaginile și pot stabili, în funcție de densitate, spectrul de culori și alte indicii, dacă sunt bunuri care nu au fost declarate în acte.
În medie, pot fi scanate între 10 și 14 autovehicule pe zi, dacă sunt întrunite toate condițiile, respectiv vremea favorabilă, fluxul continuu de camioane, etc..
„De la începutul anului și până în prezent (22.12.2022), au fost scanate 1.160 de vehicule cu 1.218 containere”, se arată în comunicatul transmis de IPJ Constanța.
Oamenii legii vor continua acest fel de activități și în perioada următoare.






