(VIDEO) S-a stins din viață Paul Andreescu, fost deținut politic și președintele Filialei Constanța a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România

Știrile zilei
Astăzi, Paul Andreescu, fost deținut politic și președintele Filialei Constanța a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, cetățean de onoare al județului Constanța, a încetat din viață la vârsta de 82 de ani. El a fost arestat la vârsta de 17 ani și a fost condamnat la cinci ani de temniţă comunistă. A trecut prin carcerele de la Jilava, Gherla, Strâmba, Periprava.
Paul Andreescu a fost arestat pe 6 noiembrie 1956 și condamnat politic la 5 ani de închisoare corecţională pentru „uneltire contra ordinii sociale”.
A fost închis la Constanţa, Jilava, Gherla, Periprava, Strâmba, Stoeneşti, Grădina, Salcia și a fost eliberat la 4 noiembrie 1961, însă cu domiciliu forțat în comuna Rubla, raion Brăila, regiunea Galați.
De 23 de ani era președintele Filialei Constanța a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România.
Consiliul Județean Constanța i-a acordat titlul de cetățean de onoare al județului Constanța în data de 9 martie 2022. Acesta nu a putut participa la acel moment la eveniment, însă a transmis un mesaj video.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Președintel CJC, Mihai Lupu, a transmis un mesaj de condoleanțe la decesul lui Paul Andreescu:
„Cu tristețe în suflet ne despărțim astăzi de un om cu valori morale solide și cu un patriotism deosebit, Paul Andreescu.
El a făcut parte dintre cei pe care regimul comunist nu i-a putut aservi, nu i-a putut distruge și nu i-a putut îngenunchea. Este o mare pierdere pentru noi toți.
Dumnezeu să-l odihnească în pace și sincere condoleanțe familiei îndoliate!”.






