(VIDEO) Scandal la Târgul de la Pavilionul Expozițional între inspectorii ANPC și comercianți: Cârnați și jumări ardelenești, produse la București

Știrile zilei
Inspectorii ANPC au călcat, în urmă cu câteva minute, Târgul de Crăciun de la Pavilionul Expozițional Constanța. Și, ca de obicei, controlul nu a fost lipsit de incidente.
Potrivit șefului ANPC, Horia Constantinescu, mai multe produse aflate pe facturile comercianților nu se „pupau” cu zona de proveniență. Astfel, jumări sau tobă de Maramureș aveau, de fapt, ca zonă de proveniență, Bucureștiul.
Comercianții i-au reproșat lui Horia Constantinescu că nu a efectuat controalele înainte de deschiderea târgului, preventiv.
„Dumneavoastră când vă suiți la volan trebuie să vă facă cursuri de condus polițistul? Nu, vă verifică. Noi suntem la verificare, nu trebuie să vă facem noi instructaj. Invocarea necunoașterii legii nu vă absolvă de vină”, a spus Horia Constantinescu.
Tot la târg inspectorii ANPC au mai găsit și zeci de kilograme de carne de porc și produse din porc a temperatura de afară, adică la peste 20 de grade Celsius.
Ulterior controlului, Horia Constantinescu a declarat: „Acțiunile desfășurate astăzi la Târgul de Crăciun (pe care eu îl numesc bâlci și ca aspect, cât și ca funcțiune), dar și la Pavilionul Expozițional au pornit de la reclamațiile mai mulți consumatori constănțeni.
La Pavilionul Expozițional am găsit mulți comercianți care se pretind producători, dar am descoperit că nu este așa.
Carnea și produsele din carne erau ținute la peste 17 grade Celsius. Pe acestea le-am retras de la comercializare.
Au fost oprite şi câteva dintre activităţile de alimentaţie publică urmând ca în zilele următoare să se definitiveze documentele şi în condiţiile în care operatorii economii sancţionaţi înţeleg să remedieze deficienţele, vor putea să şi reia activitatea.
Am stat de vorbă şi cu reprezentanţii Consiliului Judeţean, cei care au în grijă Pavilionul Expoziţional, punându-le şi acestora în vedere că nu se pot desfăşura astfel de activităţi în asemenea condiţii”, a mai declarat Horia Constantinescu.
https://youtu.be/lmCxdJFV388
https://youtu.be/44YVpDmNejk
Citește și:






