(VIDEO) Un individ, nemulțumit de un dosar penal, a încercat să-și dea FOC! Jandarmii și luptătorii SAS au reușit să-l oprească

Știrile zilei
Noaptea trecută, un bărbat în vârstă de 53 de ani amenința că își va da foc, după ce s-a acoperit cu benzină în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, scrie Observatornews.ro.
Individul era nemulțumit de un dosar penal în care era implicat. Totodată, acesta solicita insistent să discute cu un procuror. Un jandarm care era îmbrăcat în civil a reușit să îi distragă atenția, moment în care bărbatul a fost imobilizat.
Bărbatul, care se stropise cu combustibil și avea în mână o brichetă, fiind foarte agitat, a refuzat negocierea cu orice persoană îmbrăcată în uniformă. Acesta a insistat că vrea să discute cu un procuror din cadrul Parchetului.
„În timp ce se negocia cu persoana nemulțumită, Mihai, un jandarm ialomițean, care se afla în timpul liber, în haine civile, a intrat, împreună cu jandarmi de la grupa antiteroristă din cadrul Jandarmeriei Ialomița și luptători SAS din cadrul Poliției Ialomița, pe ușa din spate a instituției și sub pretextul că este procurorul de serviciu, i-a distras atenția bărbatului, l-a dezechilibrat, reușind astfel să fie imobilizat de forțele de ordine. În acel moment, colegii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Ialomița au acționat stingătorul pentru a preveni autoincendierea ”, a transmis Jandarmeria Română, potrivit Observatornews.ro.
Individul a fost transportat apoi la Spitalul Județean de Urgență din Slobozia, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale. Acesta a fost internat pentru investigații suplimentare.
Sursa: www.observatornews.ro
Video: TikTok @b.cristi9585
Foto: Ilustrativ (www.unsplash.com)
Citește și:
Un bărbat s-ar fi autoincendiat între Cumpăna și Agigea! Polițiști i-au descoperit trupul CARBONIZAT






