Vijelie la Constanța: Un copac a CĂZUT peste locul de joacă din parcul Teatrului „Oleg Danovski”

Știrile zilei
Vijelia ce s-a abătut peste județ a pus la pâmânt mai mulți copaci în municipiul Constanța.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență, un copac a fost culcat de vânt și a căzut peste un autoturism pe strada Industrială.
Un alt arbore s-a prăbușit peste locul de joacă din zona Parcului Oleg Danovschi.

Copac căzut în parcul Oleg Danovski
Pompierii militari intervin pentru înlăturarea trunchiurilor celor doi copaci. Nu au fost semnalate victime.
Potrivit meteorologilor, vântul va contnua să sufle cu viteze de 55-65 km/h, iar pe litoral rafalele vor depăși 70 km/h.
Tot, meteorologii avertizează că de mâine, 9 octombrie 2023, vremea se va răci semnificativ față de intervalul precedent. Cerul va fi variabil, cu înnorări noaptea, când vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 17 grade, iar cea minimă în jurul a 13 grade.

Copac căzut în parcul Oleg Danovski
UPDATE:
Ca urmare a avertizarii Cod Galben de vânt, până la această oră, pompierii militari constănțeni au intervenit pentru degajarea a 10 copaci căzuți pe carosabil sau peste diverse elemente de construcție.
Trei dintre aceștia au cazut peste autovehicule, unul peste un pavilion al unui restaurant din municipiul Constanța, iar ceilalți pe carosabil.
Doi copaci au fost puși la pământ în stațiunea Neptun, unul în Olimp, patru în Constanța și unul în Jupiter, potrivit ISU Dobrogea.
În urma acestor evenimente nu s-au înregistrat persoane care să aibă nevoie de ajutor medical.






