Vreme instabilă în următoarele trei zile, în Dobrogea. Meteorologii anunță averse și descărcări electrice
Știrile zilei
Centrul Meteorologic Regional Dobrogea a emis prognoza meteo pentru următoarele trei zile în Dobrogea. Potrivit meteorologilor, vremea va fi pe alocuri călduroasă, însă vor exista perioade de vreme severă, în care își vor face apariția grindina și aversele torențiale.
Prognoza meteorologică pentru intervalul 12 august, ora 09.00 – 13 august, ora 09.00
Vremea se va mentine călduroasă în cea mai mare parte a Dobrogei, iar disconfortul termic va fi ridicat. Indicele de confort termic, temperatura-umezeală ITU, va atinge pe arii restrânse pragul critic de 80 de unități.
Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare ziua, când, izolat, vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare ziua. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 și 33 de grade, iar cele minime între 18 și 22 de grade.
Prognoza meteorologică pentru intervalul 13 august, ora 09.00 – 14 august, ora 09.00
Vremea caldă, pe alocuri călduroasă, va deveni în general instabilă. Cerul va prezenta înnorări temporare, cu precădere după-amiaza și noaptea, când, local, vor fi averse, descărcări electrice și condiții de grindină.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări asociate averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 și 31 de grade, iar cele minime între 17 și 20 de grade.
Prognoza meteorologică pentru intervalul 14 august, ora 09.00 – 15 august, ora 09.00
Vremea se va menține în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporare și local, mai ales ziua, vor fi averse, descărcări electrice și condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări asociate averselor.
Temperaturile maxime, în scădere față de ziua precedentă, se vor încadra între 26 și 28 de grade, iar cele minime între 17 și 21 de grade.
Foto: Ilustrativ (Arhivă)






