„Ziua fără avocați”, protest fără precedent în România: Mâine avocații nu vor intra în sălile de judecată

Știrile zilei
Mâine, avocații din România nu vor intra în sălile de judecată: va fi „Ziua fără avocați„, un protest îndreptat împotriva deficienţelor actuale ale sistemului judiciar.
Potrivit UNBR, aceste disfuncționalități „pot fi remediate pe baza unei conlucrări instituţionale oneste între toţi cei implicaţi în înfăptuirea justiţiei, cu implicarea corespunzătoare a puterii legislative şi executive acolo unde este cazul, în sprijinul destinatarului actului de justiţie, care este cetăţeanul”.
Astfel, printre problemele semnalate se numără și nerespectarea termenului rezonabil de soluţionare a cauzelor, avocații referindu-se la:
- Termenele îndelungate acordate de instanţe, durata exagerată a etapei scrise a procesului, soluţionarea îngreunată a majorităţii dosarelor datorată în principal numărului redus de judecători. Intervalul de circa 6 luni între momentul la care se iniţiază un anumit demers juridic şi primul termen de judecată generează nemulţumirea vădită a clienţilor şi diminuează încrederea justiţiabililor în justiţie;
- Prelungirea nejustificată a procedurii de regularizare a cererilor de chemare în judecată, care deşi a fost reglementată în ideea accelerării soluţionării acestora, are un efect contrar datorită manierei defectuoase în care se aplică;
- Amânarea repetată a pronunţării soluţiilor în dosare (neurmată, în materie civilă, de comunicarea hotărârii motivate) peste termenul prevăzut de Codul de procedură civilă, iar comunicarea hotărârii motivate depăşeşte frecvent durata de 6 luni;
- Durata foarte mare a perioadei de derulare a urmăririi penale;
- Preschimbarea termenelor de judecată pentru dosarele aflate pe rol, ajungându-se la un decalaj de peste 6 luni de zile faţă de termenele iniţial stabilite;
- Fixarea primului termen pentru dosarele nou înregistrate la un interval foarte mare de timp faţă de data înregistrării cererii;
- Inexistenţa unei aplicări unitare a procedurii de normare a activităţii, ceea ce lipseşte de previzibilitate actul de justiţie;
- Neindicarea unui reper temporal până la care urmează a fi realizată analiza CSM, deşi prin Hotărârea CSM nr.2040/13 iulie 2023 se arată că normarea muncii la 40 dosare/lună reprezintă o măsură temporară, până la efectuarea unei analize referitoare la volumul optim de activitate al judecătorilor;
Totodată, sunt semnalate și limitări ale accesului la justiţie, cauzate de cuantumul nerezonabil al taxelor.
- Valoarea excesivă a taxelor judiciare de timbru în unele situaţii ( în special procesele de partaj), care în multe situaţii împiedică sau descurajează părţile să iniţieze demersurile judiciare;
- Ineficienţa practică a legislaţiei ajutorului public judiciar, aceasta nefiind corelată cu realităţile economice din prezent. Actualul sistem nu permite justiţiabililor care au nevoie de asistenţă juridică să acceadă la aceasta.
FOTO: Daniel Fenechiu Facebook
Citește și:






