1000 miliarde de lei fonduri nerambursabile atrase în municipiul Medgidia în ultimii doi ani

Administrație locală
Zilele trecute, primarul municipiului Medgidia, Valentin Vrabie, a semnat un nou contract important de finanțare pentru municipalitate care vizează reabilitarea Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu” Medgidia. Valoarea acestuia este 5.452.227,44 lei și este cel de-al cincisprezecelea contract semnat pentru atragerea de fonduri nerambursabile din ultimii doi ani, de la preluarea mandatului primarului Valentin Vrabie.
Până la acest moment, administrația locală din Medgidia a semnat contracte de finanțare cu fonduri nerambursabile de peste 970 miliarde lei (21 milioane euro).
Medgidia este pe drumul dezvoltării
Primarul Valentin Vrabie a transmis un mesaj, zilele trecute, într-o postare pe pagina sa de socializare prin care afirma că munca întregii echipe din cadrul administrației locale, care s-a concretizat în contracte de o asemenea valoare „reprezintă garanția că Medgidia este pe drumul dezvoltării iar ce am promis în „Angajamentul pentru Medgidia” începe să se concretizeze cu pași siguri și trainici”.
„Mulțumesc echipei din primărie care a demonstrat în acești doi ani de zile că prin muncă și determinare a putut atrage banii nerambursabili atât de necesari municipiului nostru! Datorită acestor oameni minunați, Primăria Medgidia a devenit lider, ajungând astfel pe primul loc în țară în atragerea de fonduri nerambursabile”, mai adaugă primarul.
Amintim că la finele lunii trecute, administrația locală a semnat un alt contract de finanțare pentru modernizarea Spitalului Municipal Medgidia, un proiect cu o valoare de peste 3,6 milioane de euro.
De asemenea, tot în luna iunie autoritățile locale au predat către constructor amplasamentul Ambulatoriului integrat al Spitalului Municipal Medgidia. Prin finanțarea integrală obținută de la Guvernul Republicii Turcia, prin intermediul Agenției de Cooperare și Coordonare TIKA, entitate subordonată Ambasadei Republicii Turcia la București, un obiectiv atât de necesar care deservește peste un sfert din populația județului Constanța va fi reabilitat în totalitate și adus la standarde europene.
„În ultimii doi ani nu s-au făcut datorii, ba din contră am atras fonduri nerambursabile. 1.000 de miliarde de lei au fost atrași pentru Medgidia, iar o parte dintre contracte au fost deja semnate. Ba mai mult, în acești doi ani, am dus și povara creditelor pe care trebuie să le plătim. În doi ani am plătit 200 de miliarde de lei doar pentru credite. Doar în anul 2018 am plătit 30 de miliarde de lei pentru hotărâri judecătorești în care administrația publică a fost implicată privind activitatea mandatelor anterioare”, a mai spus primarul Vrabie.
Fie că este vorba de tramă stradală, de instituții de învățământ, de unități sanitare sau de domeniul cultural, municipiul Medgidia demonstrează că atunci când interesul cetățenilor este pus pe primul plan, prin muncă asiduă și eforturi comune se pot realiza multe obiective.
Contracte semnate de administrația locală din Medgidia în ultimii doi ani:
PNDL 1
1.“Reabilitare tramă stradală 16 km, municipiul Medgidia, județul Constanța” – 17.834.696,00 lei
PNDL 2
2.Construire creșă în municipiul Medgidia, județul Constanța – 3.225.316,72 lei
3.Reabilitarea, modernizarea și dotarea Colegiului Național „K. Ataturk” din municipiul Medgidia, județul Constanța – 7.385.830,50 lei
4.Reabilitarea, modernizarea și dotarea Grădiniței Ion Creangă din municipiul Medgidia, județul Constanța – 1.400.919,30 lei
5.Reabilitarea, modernizarea și dotarea Grădiniței Lucian Grigorescu din municipiul Medgidia, județul Constanța – 1.736.944,02 lei
6.Reabilitarea, modernizarea și dotarea Grădiniței nr. 11 din municipiul Medgidia, județul Constanța – 514.606,94 lei
7.Reabilitarea, modernizarea și dotarea Grădiniței nr. 3 din municipiul Medgidia, județul Constanța – 1.746.802,77 lei
8.Reabilitarea, modernizarea și dotarea Grădiniței nr. 8 din municipiul Medgidia, județul Constanța – 781.970,36 lei
9.Reabilitarea, modernizarea și dotarea Grădiniței Piticot din municipiul Medgidia, județul Constanța – 971.239,78 lei
10.Reabilitarea, modernizarea și dotarea Grădiniței Valea Dacilor din municipiul Medgidia, județul Constanța – 689.744,10 lei
Proiecte cu finanțare europeană:
11.Eficientizare energetică 2 blocuri – 1.401.633,37 lei
12. Eficientizare energetică Spital Municipal – 16.978.187,84 lei
13. „Sprijin pregătitor pentru elaborarea Strategiilor de Dezvoltare Locală” – GAL Urban – 221.881,30 lei
14.INTEREG V-A România-Bulgaria – axa 1 – o regiune bine conectată: Asfaltare tramă 5,913 km în Municipiul Medgidia – 37.277.902,89 lei
15. Eficientizare energetică Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” – 5.452.227,44 lei








Unde și când a fost dotată și modernizată grădinița nr 8 Medgidia???????Am fetița la grădinița nr 8 si văd ce este si cum este grădinița.Noroc cu doamna educatoare ,se zbate pt copii.Sunteți HOTI SI MINCINOȘI.ATI BĂGAT BANII IN BUZUNARELE VOASTRE.RUSINEEEEEEEEEEEEEEE
Bună seara. Sunt proiecte care se vor concretiza. Pentru grădinița nr.8 a fost semnată finanțarea iar acum se urmează pașii legali.