Cum se va sărbători Unirea Principatelor Române la Medgidia. Programul evenimentului

Administrație locală
Primăria Municipiului Medgidia invită joi, 24 ianuarie, locuitorii, cu mic, cu mare, să participe pe platoul din fața Casei de Cultură a Sindicatelor „Lucian Grigorescu”, la manifestările dedicate împlinirii a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române.
Organizatorii au pregătit un program special și în acest an.
Manifestarea va debuta la ora 11.00 cu darea onorului și întâmpinarea oficialităților, urmată de intonarea Imnului de Stat al României și arborarea Drapelului Național.
După alocuțiuni, Laura Coman, elevă a profesorului Nelu Ciuculin din cadrul Casei de Cultură „I.N.Roman”, va interpreta o melodie moldovenească „Foaie verde și o cucută”
Mai apoi, cei care vor fi alături la sărbătorirea a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române vor asista la o scenetă ce va fi prezentată de copiii claselor a VIII-a ai Școlii gimnaziale „Constantin Brâncuși” din Medgidia intitulată „Mica Unire prin ochii copiilor”.
Ulterior, profesorul Gafar Echrem va vorbi despre importanța istorică a zilei de 24 ianuarie, moment ce va fi continuat de Mara Crucianu, elevă a profesorului Daniel Mititelu din cadrul Casei de Cultură „I.N.Roman”, care va interpreta melodia „Hora mea– moldovenească”.
Programul artistic continuă cu un dans popular din zona Olteniei prezentat de Ansamblul folcloric „Cătinașul” iar spectatorii se vor putea prinde într-o horă a Unirii.







