Primăria Lumina scoate la licitație contractul de lucrări pentru extinderea rețelei de canalizare în comună

Administrație locală
Autoritățile locale din Lumina au scos la licitație vineri, 5 mai 2023, contractul pentru execuția lucrărilor de extindere a rețelei de canalizare menajeră pe strada Tulcei și în zona lotizată B5 din comună. Valoarea contractului este de aproape jumătate de milion de euro, iar finanțarea este asigurată prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.
Potrivit datelor cuprinse în fișa de date a achiziției, rețelele de canalizare menajeră, conductele de refulare apă uzată și stația de pompare se vor amplasa în trotuarul vestic și estic al străzii Tulcei, precum și pe strada Ciprian Porumbescu, strada Liniștei, strada Năvodari, strada Mircea cel Bătrân și strada Mihai Viteazu, artere care fac parte din domeniul public al Comunei Lumina, conform HG 904/ 2002 și HCL, de-a lungul drumurilor județene, domeniul public al Consiliului Județean Constanța aprobat prin HG 904/2002 – Anexă nr. 1 CJ Constanța. Acestea sunt amplasate în intravilanul localității.
Valoarea totală estimată a achiziției este de 2.736.852,5 lei
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 25 mai 2023.
Durata contractului este de 36 de luni.
Finanțarea acestuia se face prin Programul Național de Investiții ”Anghel
Saligny”, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, conform contract de finanțare nr. 457/07.02.2023.

Proiecte Primăria Lumina finanțate prin PNI Anghel Saligny
Citește și:
Primăria Lumina pune la bătaie peste trei milioane de euro pentru construirea de locuințe sociale







