SC Apollo Ecoterm SRL a intrat în insolvență. Ce se întâmplă cu societatea Consiliului Local Medgidia

Administrație locală
Conducerea SC Apollo Ecoterm SRL a anunțat în cadrul ședinței de Consiliu Local Medgidia, că a luat decizia intrării în insolvență a societății. „Este singura soluție viabilă care salvează societatea Apollo Ecoterm pentru a-și desfășura în continuare activitățile serviciilor pe care le are delegate de către Primăria Municipiului Medgidia”, a explicat directorul Constantin Sima.
„Am avut discuții în prealabil cu o parte dintre consilierii locali, le-am adus la cunoștință că ne apropiem de pragul limită, scadența deciziei de impunere din partea ANAF-ului”, declară directorul societății Constantin Sima.
Acesta a explicat că datoriile societății provin din anul 2013 și au fost stabilite în urma unor controale efectuate de Curtea de Conturi, Inspecția Fiscală și Economico-Financiară, autorități care au emis această decizie ANAF pentru neregulile găsite. Societatea a obținut de la ANAF eșalonarea datoriilor, a respectat graficul până la momentul în care a pierdut eșalonarea prin neplată.
Cum s-a ajuns la această datorie?
În 2013, Primăria municipiului Medgidia a organizat o licitație în vederea contractării unei firme pentru a realiza lucrări de asfaltare în oraș. Licitația a pornit de la prețul de 91 miliarde, însă firma care a bătut palma cu UAT a ajuns la 88 miliarde lei vechi. Conform contractului, administrația locală plătea lunar o anumită sumă de bani, în contul firmei, timp de trei ani.
Societatea care a executat lucrare de asfaltare pentru UAT Medgidia, beneficiarul, a facturat serviciile prestate către SC Apollo Ecoterm SRL. TVA-ul aferent lucrării a fost 24 %, adică 22 miliarde lei vechi. SC Apollo Ecoterm SRL n-a facturat mai departe către primărie și s-a dedus TVA-ul pe trei ani de zile. Și astfel, SC Apollo Ecoterm SRL a fost bună de plată, sumă la care s-au adăugat și dobânzile și penalitățile, toate strânse din anul 2013 până în anul 2017.
Valoarea lucrării s-a considerat venit, s-a transformat în profit și s-a luat decizia de impunere de calculare a impozitul pe profit de 16 %, plus dobânzile și penalitățile aferente. De aici au rezultat aceste sume.
Pentru că societatea nu avea de unde să plătească acești bani, s-a ajuns la un plan de redresare
„Anul acesta, la începutul anului, s-a repus eșalonarea, dar nu cu toți banii. Asta pentru că nu toți banii, acele decizii de impunere, au făcut obiectul noii eșalonări. Și astfel s-a obținut, pe lângă noua eșalonare, și două decizii de impunere la termen de 90 și 180 de zile. Am făcut față cu brio până la acest moment, dar la sfârșitul lunii septembrie, Apollo trebuia să plătească o sumă colosală, 4.950.000 de lei. Este imposibil de plătit această sumă. Societatea se afla în stare iminentă de intrare în insolvență. Dacă nu făceam niciun demers atunci se crea procedura simplă de insolvență pe legea 85/2014 și intram direct în faliment. Astfel s-ar fi terminat toată istoria Apollo, se atrăgea răspunderea atât a administratorilor, cât și a consilierilor locali și cei de acum și cei din mandatul trecut. Eu am făcut toate demersurile de a contesta aceste decizii de impunere. Atât la comisia de litigii din cadrul ANAF-ului, la Curtea de Apel, la Judecătorie, dar toate aceste contestații s-au suspendat până la soluționarea cauzei penale. Astfel, Apollo a fost bună de plată”, explică administratorul soceietății, Constantin Sima.
Decizia privind depunerea cererii la Tribunalul Constanța prin care se solicita intrarea în insolvență a societății a fost luată după nenumărate consultări cu specialiști. Cererea a fost admisă și administratorul judiciar selectat a fost agreat. Totodată, atragerea răspunderii este absolvită, atât către administratorul societății cât și către Consiliul Local.
De asemenea, procedura intrării în insolvență aduce și un beneficiu: toate sumele debitoare pe care Apollo Ecoterm le are de plătit nu mai acumulează dobânzi și penalități.
Directorl a dat însă asigurări că în continuare se pot face plăți ale salariilor angajaților, ale furnizorilor, contribuțiilor curente, iar societatea rămâne cu plata celor două rate eșalonate la furnizorii de gaze.
Activitatea de termie rămâne închisă
Cât despre activitatea pe termie, Sima explică, din nou, faptul că aceasta este închisă, furnizorul de gaze punând sigiliul în luna mai a acestui an.
Cu toate aceste premize, cu datorii de achitat, bani de recuperat de la rău-platnici și cu aproape 600 de beneficiari ai agentului termic în Medgidia, și aceștia rău-platnici, directorul spune că va face tot ce îi stă în putință pentru reluarea furnizării energiei termice în municipiul Medgidia: „Orice pârghie îmi stă la îndemână, orice soluție pe care o gândesc să o pun în aplicare…cum și anul trecut am avut gazele oprite, am găsit înțelegere cu furnizorii, dar atunci mă aflam sub un contract cu ei, ca să-i plătesc anticipat consumul de gaze pe luna viitoare și doar așa ne-a dat drumul la gaze. Dar astăzi situația este mult mai delicată pentru că nu mai am nici contract cu furnizorul, acesta a expirat în luna mai. După ce ne-a oprit gazele, a expirat și contractul. Tocmai de aceea trebuie să încheiem un nou contract pe Bursa Română de mărfuri pentru achiziționarea gazelor”, a adăugat Sima, menționând că până la acest moment nimeni nu s-a înghesuit să oferteze, istoricul societății fiind bine știut de către furnizori.
Citește și:
Consilierii locali din Medgidia au votat doar patru proiecte în ședința ordinară a lunii septembrie







