O firmă din Valea Dacilor investește în infrastructura de depozitare a cerealelor. În 2022 a avut un profit de 3,5 milioane de euro
Agricultură
SC AGRO INVEST VALEA DACILOR SRL, firmă cu sediul în Valea Dacilor, deținută de Palas Daniel și Palavra Mihaela Ofelia a obținut undă verde de la Agenția pentru Protecția Mediului în cazul investiției pe care urmează să o realizeze în localitate.
Este vorba despre proiectul care se referă la construcția unei magazii de cereale, amenajarea terenului și racordarea la utilități pe un teren situat pe strada Gării, nr. 40.
Agenția pentru Protecţia Mediului Constanța anunţă publicul interesat că pentru realizarea proiectului nu este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului.
Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul Agenției pentru Protecţia Mediului Constanța din Municipiul Constanța în zilele de luni – vineri, între orele 8.00 – 13.00, precum şi la următoarea adresă de internet: http://apmct.anpm.ro.
Comentariile, observațiile sau propunerile publicului interesat se pot înainta până la data de 01.12.2023.
Potrivit listăfirme.ro, site consultat în data de 23 noiembrie 2023, SC AGRO INVEST VALEA DACILOR SRL a fost înființată în 2014, este deținută de Palas Daniel și Palavra Mihaela Ofelia și are ca obiect de activitate comerțul cu ridicata al cerealelor, semintelor, furajelor și tutunului neprelucrat.
În 2022, societatea a avut o cifră de afaceri de aproape 49 de milioane de euro și un profit de 3,4 milioane de euro:
Prin acționarii săi, firma este conectată direct cu Davis PDG Expedition SRL, Palace Alimex SRL și cu PAX Intermed Solution SRL.
Sursă foto: Freepik