Conf. univ. dr. Raluca Petre și-a lansat volumul „Managementul Informației în Media”, un ghid antimanipulare, o carte pentru cei care vor să învețe diferența între știri documentate și invenții

Cultură
Conferențiarul universitar dr. Raluca Petre, în prezent coordonatorul Facultății de Jurnalism din cadrul Facultății de Litere a Universității „Ovidius” din Constanța și-a lansat seara trecută, la Constanța, în foaierul Centrului Educațional „Jean Constantin” volumul „Managementul Informației în Media”, apărută la editura Tritonic. „Volumul își propune să fie și un ghid antimanipulare, care să echipeze cititorii cu instrumente ce le vor permite să distingă între adevăr și distorsiuni, între știri documentate și invenții, între informații și zvonuri, între știri adevărate și fake news”, se arată în postfața volumului lansat și la Târgul Gaudeamus din capitală, care a avut loc în urmă cu două săptămâni.
Într-o atmosferă familială, înconjurată de prieteni, colegi foști și actuali studenți, conf.univ.dr. Raluca Petre a avut parte de momente unice prilejuite deieșirea de sub tipar a cărții sale de suflet, după o muncă de zece ani.
Înființată timid, dar cu mari speranțe în 2003, Specializarea Jurnalism a crescut, de la promoție, la promoție alături de profesorii care, implicați și într-o permanentă pregătire, avidă nevoie de împărtășire a cunoștințelor acumulare, dar și de inovare au crescut și profesionalizat generații de jurnaliști ajunși în timp în marile redacții ale țării.
Volumul lansat seara trecută la Constanța este de fapt un curs care s-a materializat după mulți ani de practică, în relație cu studenții la Jurnalism, din dorința de a-i face pe aceștia să se documenteze corect, să-și dorească cunoașterea adevărului și să nu se mulțumească cu jumătăți de măsură, după cum explică Raluca Petre.
La eveniment au fost prezenți conf.univ.dr. Aurelia Lăpușan, cea care a pus bazele specializării Jurnalism alături de conf.univ. dr. Ana Maria Munteanu care a rememorat, într-o manieră sensibilă și emoționantă momentul în care Raluca Petre a pășit în cadrul Universității „Ovidius” contribuind astfel la succesul și renumele pe care îl are astăzi specializarea. „Eu cred că dincolo de toate, lucrarea Ralucăi este mai mult decât un manual, este un ghid pentru oricine vrea să citească presă și trebuie să știe cum să o citească’’, a declarat vicepreședintele Asociației de Istorie a Presei, prof. univ. dr. Aurelia Lăpușan.
Apariția editorială a fost apreciată drept un motiv de mare bucurie și de către decanul Facultății de Litere, prof. univ. dr. Cristina Tamaș. „Mă bucur pentru că orice carte, orice volum, orice realizare a unui coleg din Facultate, de la specializarea Jurnalism, este ,de fapt, un câștig pentru specializarea aceasta la care eu țin foarte mult”.
Conf. univ. dr. Ana Maria Munteanu: „Toți vorbim și avem opinii despre media, dar puțini înțelegem resorturile și mecanismele intime”
Despre importanța editurii la care apare o carte ne-a vorbit și prof. univ. dr., Ana Maria Munteanu, un cadru universitar excep’ional care și-a pus amprenta asupra multor generații de jurnaliști pe care i-a îndrumat în cariera pe care și-au ales-o. „Nu e ușor să publici la editura Tritonic. Sunt obstacole de toate felurile, dar editura Tritonic este o editură de prim rang pentru cartea academică, iar primul gest care recomandă seriozitatea unui volum este editorul care te-a acceptat, editorul a cărui muncă se adaugă, este fereastra prin care o carte o carte ajunge în orizonul public’’, a declarat prof. univ. dr., Ana Maria Munteanu.
Profesorul universitar admirat de sute de studenți a avut numai cuvinte de laudă față de volumul lansat de Raluca Petre, un cadru universitar care a evoluat sub aripa sa, însă în propriul stil. „Cartea se adresează tuturor celor care își doresc să facă distincția între adevăr și fals, între informații verificate și opinii nefondate, între zvonuri și conținut de calitate. De asemenea, poate fi un suport pentru cursurile de educație media despre care se vorbește din ce în ce mai mult, dar și în mediul preuniversitar poate fi folosit ca un ghid anti manipulare. Toți vorbim și avem opinii despre media, dar puțini înțelegem resorturile și mecanismele intime și atunci o carte poate să vină în sprijinul profesorilor, dar și a elevilor pe care să-i ajute să discearnă în acest ocean de conținuturi pestrițeȚ, ne-a spus profesorul Universitar..
La rândul său, Raluca Petre, un cadru universitar mereu apropiat de studenții săi, însă destul de drastic atunci când vedea vorba despre examene și bibliografie ne-a spus câteva cuvinte despre volumul care a ieșit de sub lumina tiparului pentru a veni în ajutorul studenților, ai săi, ori din alte centre universitare: „Este o carte care structurează, nu o să fie best seller, dar este o carte este foarte sinceră cu sine și care respectă principiile academice și a rigorilor informației. O carte despre managementul informației, care să nu aibă rigoarea informației este un paradox și atunci miza principală a cărții nu este succesul la public, cât un demers care mie îmi este necesar, de clarificare a lucrurilor și de diferențiere. Face parte din bibliografia studenților, este suportul cursului de tehnici de redactare și colectare și intră și în bibliografia de licență la jurnalism. Și, din câte am înțeles, sunt în bibliografia și de la Târgoviște”, ne-a declarat, la finalul evenimentului de lansare, Raluca Petre.








