Istoria Dobrogei: Cazinoul din Constanța, de la idee la emblemă a orașului de la malul mării

Începând de astăzi, Ziarul Amprenta vine în întâmpinarea cititorilor săi cu o rubrică nouă, intitulată Istoria Dobrogei.

Trăind într-o epocă în care ritmul vieții de zi cu zi se accelerează pe măsură ce tehnologia devine atotstăpânitoare, sunteți la un click distanță de o călătorie bisăptămânală, de câteva minute în trecut, având astfel ocazia de a cunoaște „Istoria Dobrogei moderne (1878-secolul XX)” oferită de Marius Teja și Ziarul Amprenta.

Marius Teja este absolvent al Facultății de Istorie, secția Istorie Contemporană, a Universității București și a Masterului de Relații Internaționale al Facultății de Istorie a Universității București. În perioada 1998 – 2002 a fost redactor la Mediafax, iar în perioada 2016 – 2018 colaborator voluntar al cotidianului „Ziua de Constanța”, unde a realizat serialul „Călători străini prin Dobrogea”. Ulterior, pentru o perioadă de doi ani, a fost redactor în cadrul aceleași redacții, realizând serialul „Istoria Dobrogei”. De asemenea, începând cu anul 2020 editează blogul „Națiunea Armână”: https://natiuneaarmana.blogspot.com.

Pentru că în curând, în data de 15 ianuarie 2023, se împlinesc trei ani de la startul lucrărilor de modernizare a Cazinoului Constanța, începem proiectul nostru cu câteva articole legate de monumentul emblematic al Constanței: „Cazinoul din Constanța”, „Teatru dramatic și film la Cazinoul din Constanța în La Belle Epoque (1910-1916)”, „Evenimente culturale la Cazinoul din Constanța în La Belle Epoque (1910-1916)”, „Spectacole de muzică și coregrafie la Cazinoul din Constanța în La Belle Epoque (1910-1916)”.

Cazinoul din Constanța

Emblemă a Constanței, Cazinoul este situat în peninsulă, care reprezintă nucleul istoric al urbei moderne, în apropierea sa aflându-se Farul Genovez și statuia poetului Mihai Eminescu.

Clădirea este a treia, în ordine cronologică, care a avut acest rol, încadrându-se în procesul de dezvoltare edilitară a orașului destinat să joace rolul de poartă maritimă a României prin construirea portului modern și a podului feroviar Cernavodă-Fetești, care lega Dobrogea de restul țării.

Primele două Cazinouri

Conform Encyclopédie Universelle du XX-e siècle (III, Paris), cuvântul „CAZINO” provine din italianul „casino”, care este un diminutiv pentru „casa”, în sensul de casă de la ţară. Era un stabiliment de jocuri, lecturi, conversaţie și în secolul XVIII se scria „casin”.

Cazinoul oraşelor balneare este o creaţie a secolului XIX, fiind situat în mijlocul unor grădini şi oferind vizitatorilor restaurant, cafenea, salon de conversaţie, de lectură, de jocuri, săli de biliard, sală de bal şi de concerte şi chiar de teatru.

Cele mai renumite erau cele de la Biarritz și Trouville, pe litoralul atlantic al Franței, şi Monte Carlo (Monaco), ultimul fiind renumit pentru jocurile de noroc. Majoritatea cazinourilor sunt construite de primărie, unele fiind înfiinţate de societăţi financiare.

Primul Cazinou a fost construit din paiantă în 1880 de Compania britanică „Danube and Black Sea Ralway Co. Ltd.”, care construise calea ferată Constanța-Cernavodă în perioada 1857-1860, pe baza concesiunii acordată de sultan.

Era „o casă de cură” situată pe scara care cobora la sediul Căpităniei Portului și avea o sală pentru baluri, concerte și piese de teatru.

Primul Cazino

Șubrezenia construcției a dus la realizarea de reparații în 1888 (C. Șerban, 1983).

În cele din urmă, în 1902 clădirea a fost demolată și a fost construit celui de-al doilea Cazinou din paiantă și lemn. Acesta era deschis întreg anul, găzduind baluri mascate, jocuri de noroc, fanfara militară, concerte, piese de teatru (Gh. Vecerdea, 1990). A funcționat până în 1910, când a fost demolat. („Monitorul Județului Constanța”, 29 mai 1910).

Ideea construirii Cazinoului

Necesitatea construirii unui nou Cazinou a fost subliniată încă din 1899 de Scarlat Vârnav, care se referea la „actuala șandrama, poreclită Cazinoul Comunal” („Constanța”, 5 mai 1902).

Ideea a fost reluată, în cadrul unui plan mai amplu, la 4 ianuarie 1903 de primarul liberal Christea Georgescu (ianuarie 1903 – septembrie 1904), în discursul de instalare în funcție ținut în Consiliul Comunal (Monitorul Oficial al Comunei Urbane Constanța, 19 ianuarie 1903).

Edilul anticipa o investiție de 150.000 lei pentru Cazinou.

Aspectul financiar a fost rezolvat în februarie, când, în baza legii aprobate de Camera Deputaților, orașul Constanța a fost autorizat să ia un împrumut general de 1.000.000 lei, pe 40 de ani, de la Casa Creditului Județean. Primarul și prefectul Scarlat Vârnav (1902-1904) au fost elogiați de presa locală pentru contribuția avută la inițierea legii („Constanța”, 27 februarie 1903).

Arhitectul Daniel Renard

Consiliul Comunal fusese ofertat pentru construcția Cazinoului, împreună cu Hala și Abatorul, de către arhitecții Daniel Renard din Constanța și Dumitru Maimarolu (1859-1926) din București.

În ședința din 17 iunie, a fost acceptată propunerea primarului de alegere a lui Renard pe motivul că proiectantul trebuia „să se afle în permanență în localitate spre a putea fi zilnic consultat până la stabilirea lor [planurilor] definitivă, să fie apoi în măsură să privegheze tot zilnic executarea lucrărilor, (…)”. („MOCUC, 27 iunie 1903).

Arhitecții Daniel Renard și Dumitru Maimarolu

Hotărârea a fost publicată în presa locală, care preciza și alte merite ale lui Renard  „(…), român după mama domniei sale, fost colaborator la construcția Pavilionului Român de la Expoziția din Paris [1900], decorat de guvernul francez pentru lucrări arhitectonice și actual conducător [de lucrări], stabilit în Constanța, al Palatului Administrativ, (…)”  („Constanța”, 23 iunie 1903).

În 1903, prefectul Vârnav îi încredințase lui Daniel Renard conducea șantierelor Palatului Administrativ, Palatului Administrativ și Palatului Regal. Renard a mai proiectat și Pavilionul Restaurant de lângă Cazinou, actualul Acvariu.

Daniel Renard s-a născut în 1871 la Dragomirești, în județul Neamț, tatăl său fiind cetățeanul elvețian Prosper Renard, inspector la Compania Wagon Lits din București. Daniel a studiat la Ecole des Beaux Arts din Paris cu Julien Gaudet, el însuși absolvent al celebrei instituții de învățământ. A fost un reprezentant al curentului Art Nouveau, în vogă la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX.

În „Monitorul licitațiilor” din 1 august 1903, era descris sintetic aspectul exterior și interior al viitoarei clădiri: „Cazinoul va avea două caturi: jos sală de biliard, sală de jocuri, salon de conversaţie, lectură, corespondenţă şi bufetul; sus: salon mare de bal, sală de teatru, sală de muzică etc. Terasa acestui frumos casinou va fi de 10 m acoperiţi şi 10 descoperiţi. Catul de sus al casinului va fi la nivelul promenoir-ului de la stradă, adică la 12 m. de-asupra mării…”.

Construcția Cazinoului

În august 1903, Direcția Construcției Portului Constanța, condusă de Anghel Saligny, a început lucrările de lărgire a bulevardului Elisabeta, care includeau și realizarea platformei de 40 m pe care urma să fie construit Cazinoul.

În iunie 1904, primarul a prezentat Consiliului Comunal planul, devizul și raportul inginerului-șef, menționând că cheltuielile de construcție urcau la 270.000 lei.

Dar, în august, Consiliul Tehnic Superior nu a fost de acord cu soluția referitoare la fundații și a decis ca acestea să fie realizate tot de DCPC.

Ca urmare, în octombrie, Consiliul Comunal a fost de acord cu cererea primarului Gheorghe Benderli (1904) de acceptare a modificărilor CTS.

Dar, surprinzător, la licitația antreprizei lucrărilor, anunțată pentru 18/31 august, nu s-au primit oferte, situație care a continuat în cursul anului 1904. („MOCUC”, 27 iunie 1904).

Lucrările de construcție s-au realizat în perioada 1907-1910: DCPC la fundații, Frangulea și Moscovici la clădire și E. Prager și D. Biller la mobilier. De remarcat că Frangulea și Moscovici au respectat planul compozițional și decorativ în stil Art Nouveau al lui Renard, care prevăzuse elemente decorative preluate din fauna marină (delfini, pești și scoici) și navigație (catarge, prove, instrumente de calcul). O alee înconjura clădirea, în continuarea promenadei care delimita bulevardul spre mare.

Comisia de recepție a lucrărilor, al căror cost final s-a ridicat la 1.300.000 lei, a fost formată din inginerul Elie Radu (1853-1931) și arhitecții Ion Mincu (1852-1912) și Dumitru Maimarolu.

Inginerul Elie Radu și arhitectul Ion Mincu

Cazinoul a fost inaugurat la 15 august 1910, în prezența oficialităților în frunte cu principele moștenitor Ferdinand și Ionel Brătianu, președintele PNL, a unui sobor de preoți și a unui numeros public.

Casino Comunal – vedere

La sfârșitul sezonului estival 1911, revista bucureșteană „Ilustrațiunea română” descria cu încântare Cazinoul, concluzionând că imobilul trebuia mărit: „o clădire fantastică, cochetă… ce se ridică pe ţărm, prelungindu-şi o terasă largă până în Mare.

E Cazinul comunal. O podoabă arhitectonică, de o concepţie stranie, răscolitoare.

Construit de municipalitatea Constanţei, Cazinul este un local de viaţă şi petreceri, menit să atragă vizitatori.

Catul de sus e alcătuit dintr-o vastă sală de spectacole, unde se dau baluri, concerte şi reprezentaţii teatrale (… trupa lui Davila). Sala, semi-rondă are în fund o scenă foarte spaţioasă, iar acustica este excelentă.

La sală duce o vastă scară, cu trepte de piatră şi cu stâlpi de mozaic, de un aspect impunător. Mai ales noaptea când sunt aprinse sutele de globuri electrice – ce scânteiază prin geamuri – aspectul sălii şi a scării este feeric … Alături de sală, spre Mare se află terasa de sus, cimentată, care serveşte mai mult drept pistă de skating…. Coborând la parter remarci terasa care înconjoară Cazinoul pe două laturi, amândouă spre mare … Două orchestre aşezate la ambele capete ale vastei terase + una municipală sub conducerea maestrului Strauss, cealaltă particulară, a Cazinoului – nu mai contenesc cântând… vizitatorii au la dispoziţie un bufet delicios.

De partea cealaltă a Cazinoului, spre cele două bulevarde [Elisabeta și Carol I], se află o terasă cu vaste colonade, unde administraţia Cazinului serveşte masa… 3 lei prânzul, 4 lei cina. Bucătărie franceză, serviciul: table d`hôte [preț fix]. La mijloc, între ambele terase se află sălile propriu zise ale Cazinoului, unde sunt instalate administraţia…,şi sălile de joc… Se resimte … lipsa unei săli de lectură… părerea tuturor vizitatorilor este că Cazinoul este prea mic şi va trebui mărit. Experienţa anului acesta a dovedit cu prisosinţă această necesitate.”

Foto Cazino Constanța: Vederi Biblioteja Județeană „I.N.Roman”

Bibliografie:

Mucenic Cezara, Cazinoul din Constanța – istoria locului și a clădirii, „Arhiva Cezara Mucenic” (http://www.arhivacezaramucenic.rhabillage.ro)

Cornescu Radu, Cazinoul din Constanța – scurtă istorie în imagini, Boldaș, 2011

Șerban, Constantin, Șerban Victoria, Începuturi de modernizare în orașul Constanța (1879-1900), în „Comunicări de istorie a Dobrogei”, Muzeul de Istorie și Arheologie Constanța, 1983

Vecerdea, Gheorghe, Bucur, Dorin, Memoriu istoric, Proiect Constanța – Zona Centrală, INMI, 1990, Arhiva DMI, dos. 166/190.

„Ilustrațiunea română”, București, nr. 4, septembrie 1911