Părintele Cleopa Ilie va fi canonizat

Cultură
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis pregătirea procesului de canonizare a 12 preoți și călugări pentru anul 2025, când Biserica Ortodoxă Română împlinește 140 de ani de autocefalie și 100 de ani de la obținerea statutului de patriarhie.
Părintele Cleopa Ilie este unul dintre cei propuşi pentru canonizare, a anunţat, la vremea respectivă, PS Varlaam Ploieşteanul.
„Chiar dacă mulți îl cinstesc deja pe părintele Cleopa ca pe un sfânt, totuși doreau ca evlavia lor să fie confirmată și la nivel oficial. Adeseori eram întrebați când se va canoniza Părintele Cleopa. Apoi, unii dintre pelerini folosesc deja apelativul Sfântul Cleopa”, a declarat, pentru Basilica.ro, arhim. Arsenie Popa, stareţul Mănăstirii Sihăstria.
Stareţul Mănăstirii Sihăstria a afirmat că eventuala canonizare a părintelui Cleopa „va servi la o mai bună cunoaștere a vieții și învățăturii sale, ce vor oferi monahilor, preoților, credincioșilor un model demn de urmat la măsura fiecăruia.
„Va demonstra încă o dată că Biserica este Vie, chiar dacă învățătura Sa – așa cum s-a dovedit de multe ori în istoria Ei bimilenară – este în contradicție cu unele mentalități, fie ele promovate de cei puternici ai lumii, dar care se dovedesc efemere în final”.
Părintele Cleopa a trecut la cele veşnice în data de 2 decembrie 1998.
Foto: Doxologia.ro







