Techirghiol: Se dă startul celei de-a treia ediții a Festivalului Naţional al Sporturilor Nautice şi pe Plajă

Cultură
Vineri, Clubul Nautic Român organizează, la baza sportivă din Techirghiol, Ziua Porţilor Deschise. Totodată, va fi deschisă prima sesiune a Cursurilor pentru conducătorii de ambarcaţiuni de agrement, cu motor şi vele.
Activităţile se vor desfăşura vineri, începând cu ora 10.00, în incinta bazei sportive a Clubului Nautic Român, din oraşul Techirghiol, str. Dr. Victor Climescu nr. 15, pe lac şi pe plajă şi sunt destinate pasionaţilor de mişcare în aer liber, indiferent de vârstă sau de abilităţi sportive.
Evenimentul este deschis copiilor, grupurilor organizate, elevilor şi profesorilor de la unităţile de învăţământ din Constanța, Techirghiol, Eforie, Agigea, Cumpăna şi Tuzla şi partenerilor instituţionali ai Clubului Nautic Român, de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu, din Constanţa, Universitatea Ovidius, Academia Navală Mircea cel Bătrân, Universitatea Maritimă, Garda de Coastă, Comandamentul Flotei şi Statul Major al Forţelor Navale.
Voluntarii, antrenorii şi instructorii Clubului Nautic Român îi vor iniţia sau îi vor acompania pe vizitatori, după caz, în tainele sporturilor nautice sau în jocurile marinăreşti.
De asemenea, cu această ocazie, va fi deschisă prima sesiune a Cursurilor pentru conducătorii de ambarcaţiuni de agrement, cu motor şi vele.
Organizarea celei de-a III-a ediţii a Festivalului Naţional al Sporturilor Nautice şi pe Plajă, programată a se desfăşura în zilele de 1, 2 şi 3 iunie, în oraşul Techirghiol, la disciplinele: Yachting, Stand Up Padle (SUP), Windsurfing, Kitesurfing, Înot în ape deschise, Caiac, Trasul de parâmă, Aruncarea bandulei la punct fix, Badminton.
Competiția de Volei pe plajă a fost anulată pe fondul lipsei de implicare şi susţinere manifestată de administraţiile publice locale, care au primit cereri de finanţare în baza legislaţiei specifice.
Evenimentul, înscris încă de la debut în calendarele competiţionale anuale ale Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport (DJTS) Constanţa, Federaţiei Române de Yachting (FRY) şi Federaţiei Române Sportul pentru Toţi (FRST), a reunit, la fiecare ediţie peste 450 de participanţi, sportivi amatori şi de performanţă.







