Tepreșul, motiv de bucurie pentru tătarii din Dobrogea, celebrat sâmbătă, la Murfatlar

Cultură
Sâmbătă, 24 iunie 2023, de la ora 15.00, comunitatea din Murfatlar este invitată să ia parte la sărbătoarea câmpenească Tepreș. Evenimentul este organizat de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România și Primăria și Consiliul Local Murfatlar.
Sărbătoarea va avea loc în cartierul Vest-Murfatlar.
Din programul manifestării nu vor lipsi cântecele și dansurile tătărești, bucatele savuroase specifice, dar și tradiționalele lupte, kureș, în care își vor încerca puterea cei mai tineri luptători din cadrul comunității, care se vor desfășura pe două categorii.
Tepreșul este o sărbătoare câmpenească de primăvară celebrată de către tătarii crimeeni după hederlez și care se organiza pe vremuri în rândul comunităților de tătari din Dobrogea.







