Un tur al Peninsulei, plin de povești, dedicat Zilei Dobrogei, pe 24 noiembrie, cu Diana Slav

Cultură
Evenimentele dedicate Zilei Dobrogei, sărbătorită pe 14 noiembrie, aduc constănțenilor o agendă plină de evenimente locale. Și Diana Slav, cea pe care constănțenii o cunosc ca și promotoarea proiectului Constanța Free Tour, le-a pregătit localnicilor, și nu numai, un altfel de tur al Zonei Peninsulare.
Evenimentul va avea loc pe 24 noiembrie, iar Diana ne-a explicat astăzi motivul pentru care a ales să dedice turul Zilei Dobrogei, la 10 zile distanță de data pe care oficialitățile o marchează în calendarul evenimentelor. „Pe 14 noiembrie 1878 au intrat trupele române în Tulcea, iar pe 23 noiembrie au intrat în Constanța. Eu cred că ar trebui să sărbătorim cu atât mai mult și partea noastră de mândrie locală de aceea eu o să fac un tur dedicat acestui moment, pe 24 noiembrie, într-o sâmbătă, astfel încât să participe cât mai mulți oameni. Traseul va începe din Piața Ovidiu și mai apoi vom face un zig zag de aproximativ două ore în care voi prezenta mixul de comunități și povești”, a completat Diana.
Așadar, este timp destul pentru a vă rezerva ziua în calendar unui eveniment ce te va relaxa și îți va aduce multe povești și informații utile despre trecutul pe lângă care trecem zilnic, deseori nepăsători.






