Acționarii societății COMVEX SA au aprobat distribuirea de dividende în valoare de aproape 150 de milioane de lei

Economie
Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor societății COMVEX SA cu sediul în Portul Constanța, Dana 80 – 84, s-a întrunit în ședință, în data de 28 august 2023, la ora 12:00. Acționarii au aprobat distribuirea de dividende în valoare de aproape 150.000.000 de lei.
De asemenea, acționarii au aprobat și fixarea unui dividend brut per acțiune în valoare de 12,8689 de lei.
Iată ce au aprobat acționarii societății COMVEX SA:
- „Se aprobă distribuirea de dividende în sumă totală de 149.999.525 de lei, reprezentând parte din profitul înregistrat și nerepartizat de către Societate în anul 2022, împreună cu profiturile rămase nerepartizate din exercițiile financiare anterioare, respectiv: 2008 – 2018, 2020 și 2021;
- Se aprobă fixarea unui dividend brut per acțiune în valoare de 12,8689 lei;
- Se aprobă data de 13 septembrie 2023 ca dată de înregistrare a acționarilor, în conformitate cu prevederile art. 87 alin. (1) din Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, republicată, cu modificările și completările ulterioare ale art. 2 alin. (2) lit. f) din Regulamentul nr. 5/2018 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, cu modificările și completările ulterioare;
- Se aprobă data de 12 septembrie 2023 ca „ex-date”, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 2 lit. l) din Regulamentul nr. 5/2018 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, cu modificările și completările ulterioare;
- Se aprobă data de 29 septembrie 2023 ca Data Plății, conform art. 87 alin. 2 din Legea nr. 24/2017 (R), art. 2 alin. 2 lit. h) și art. 178 din Regulamentul nr. 5/2018, privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, cu modificările și completările ulterioare;
- Se împuternicesc Viorel Panait și Mădălina Liliana Militaru pentru semnarea, individual sau împreună, a documentelor legate de hotărârile adoptate în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor și pentru efectuarea tuturor formalităților necesare înregistrării și publicării fiecărei hotărâri luate în cadrul Adunării Generale Ordinare a Acționarilor COMVEX SA la autoritățile competente, în conformitate cu prevederile legale în vigoare”.
Potrivit datelor www.bvb.ro, acționar majoritar al societății COMVEX SA este Solidmet SRL care deține 30,6877% din acțiuni.

Acționariat COMVEX SA Constanța
Potrivit www.listafirme.ro, site consultat în data de 29 august 2023, COMVEX SA a fost înființată în data de 20 februarie 1991 și se clasează pe locul I în Top Afaceri România, domeniul 5224: Manipulări.
Administratori și beneficiari ai firmei sunt Panait Viorel, Drăgoi Dan Ion, Sandru Edmond Costin, Idu Corneliu Bogdan și Chiocaru George.
Potrivit sursei menționate anterior, în anul 2022, COMVEX SA a avut o cifră de afaceri de 356.917.155 de lei și 385 de angajați.

Cifră de afaceri COMVEX SA
Foto: Ilustrativ (www.unsplash.com)
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
S-a inaugurat cel mai mare siloz de cereale din portul Constanţa, care va fi operat de Comvex
Comvex SA împarte dividende în valoare de 30 de MILIOANE de euro







