Grecul care își construiește o casă pe malul lacului Siutghiol face modificări în firma pe care o deține în Constanța

Economie
Recent, în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a a fost publicată decizia nr. 1/03.09.2023 luată de asociatul unic al Genesis Concept SRL, Pertsemlidis Drakos Karolos Pantelis. Cetățeanul grec a hotărât mutarea sediului societății din Constanța, pe strada Smaraldului, nr. 13A, lot 2, camera D1.
Firma Genesis Concept a fost înființată în 2017 și are ca obiect de activitate dezvoltare (promovare) imobiliară.
Societatea este deținută și administrată de cetățeanul grec Pertsemlidis Drakos Karolos Pantelis, al cărui nume se leagă și de Nautica Concept SRL Constanța.
În 2022, Genesis Concept SRL a declarat doi angajați, profit de 2.620.400 lei și cifra de afaceri de 4.319.265 lei.

Genesis Concept SRL
Reamintim că Primăria Constanța a lansat în consultare în iulie 2023, proiectul Planului Urbanistic de Detaliu pentru zona mal lac Siutghiol, zona Campus Universitar, lot 1 din municipiul Constanța, al cărui inițiator era Genesis Concept SRL.
Documentaţia de urbanism era necesară pentru obținerea autorizației de construire pentru un imobil P+2E cu destinația de locuință unifamilială.
Genesis Concept SRL, alături de Bancososi Sab SRL și de Liber Sav SRL intenționează să construiască, în Mamaia Nord un imobil de locuințe colective D+P+4E+Spații Tehnice cu parcări la demisol și împrejmuire teren, proiectul fiind depus în vederea obținerii acordului de mediu la APM Constanța.
Proiectul va fi realizat pe strada A2, nr. 10, lot 57.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Noi investiții imobiliare vor fi realizate de firma unui cetățean grec pe malul lacului Siutghiol







