Un apartament cu două camere din Constanța este scos la licitație! Prețul de pornire este de peste 230.000 de lei

Economie
Un apartament decomandat, format din două camere și dependințe, cu o suprafață utilă rezultată din act de 32,30 de metri pătrați și terenul aferent în suprafață indiviză de 10 metri pătrați sunt scoase la licitație de ANAF în cadrul dosarului de executare nr. 1840111510016.
Imobilul este situat în Constanța, iar după amplasamentul proprietății, pe strada Unirii, și prețul de pornire pentru acesta este de 232.366 de lei. Totodată, aparține debitorului N. V. I. și este grevat de sarcini reale și privilegii în favoarea BRD – Groupe Societe Generale, AJFP Constanța și a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor.

Sarcini reale și privilegii
Licitația se va desfășura în data de 21 februarie 2023, de la ora 15:00 în Constanța, pe bulevardul I. Gh. Duca, nr. 18, la etajul 4, camera 7.
În cele ce urmează puteți consulta integral publicația de vânzare imobiliară:
Foto: Captură document
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Un apartament din Constanța este scos la licitație de ANAF! Ce preț de pornire are







