Alertă la Cernobîl! Nivelul de radiații a crescut, după ce rușii au ocupat centrala nucleară

Externe
Agenția ucraineană de reglementare în domeniul energiei nucleare a atras vineri atenția că în zona din apropierea centralei nucleare de la Cernobîl au fost detectate niveluri de radiații gamma mai mari decât de obicei, după ce aceasta a fost capturată de armata rusă.
Inspectoratul de Reglementare Nucleară a anunțat vineri că au fost detectate niveluri mai ridicate de radiații gamma în zona Cernobîl, dar nu a oferit detalii despre această creștere, informează Miami Herald.
Instituția spune că, cel mai probabil, trecerea echipamentelor militare de mare greutate prin zona de excluziune a dus la ridicarea unor cantități mari de praf contaminat radioactiv în aer.
Autoritățile ucrainene au anunțat că Rusia a preluat controlul asupra centralei de la Cernobîl și a zonei de excluziune din jurul acesteia, după o serie de lupte desfășurate joi în regiune.
Rusia neagă că nivelul radiațiilor a crescut la Cernobîl
Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, generalul Igor Konașenkov, a declarat că forțele aeriene ruse protejează centrala pentru a preveni orice posibile „provocări”.
El a insistat că nivelurile de radiații din zonă au rămas la nivel normal. Agenția Internațională pentru Energie Atomică, cu sediul în Viena, a declarat că a fost informată de Ucraina despre preluare, adăugând că „nu au existat victime sau distrugeri” în zona centralei.
În 1986, un reactor nuclear de la centrala situată la 130 de kilometri nord de Kiev a explodat, trimițând un nor radioactiv în toată Europa. Reactorul avariat a fost acoperit ulterior de o carcasă de protecție pentru a preveni scurgerile radioactive.
Rusia a lansat în zorii zilei de joi o invazie pe scară largă împotriva Ucrainei – terestră, aeriană şi navală -, cel mai mare atac al unui stat împotriva altui stat în Europa de după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Într-un mesaj postat pe Twitter, joi dimineață, ministrul de externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, a făcut apel la „ucrainenii de pe tot globul” să vorbească și să îndemne liderii lor să acționeze.
Citește și:
Kievul a fost lovit de ruși cu rachete balistice sau de croazieră







