(VIDEO) Armata SUA a început atacuri în Irak și Siria asupra unor grupări susținute de Iran
Externe
Statele Unite au lansat atacuri aeriene asupra grupărilor susținute de Iran din Siria și Irak, ca răspuns la atacul cu dronă de zilele trecute asupra unei baze americane din Iordania, în care trei militari ai SUA au murit, informează BBC.
Statele Unite au început vineri să efectueze lovituri aeriene asupra unor ținte din Irak și Siria asupra milițiilor susținute de Iran, anunță CNN.
E vorba de lovituri de răspuns după ce milițiile susținute de Iran au atacat trupele americane din Orientul Mijlociu.
Atacurile de represalii au venit ca răspuns la un atac cu dronă efectuat duminică de militanți susținuți de Iran asupra unui avanpost militar american din Iordania, care a ucis trei membri ai serviciilor americane și a rănit alți peste 40 de oameni.
Al-Qaim, Iraq, rockets cook off from an Iranian munitions depot targeted by US bombers. pic.twitter.com/0S8aTEaDDQ
— OSINTtechnical (@Osinttechnical) February 2, 2024
Oficialii au semnalat că este probabil ca aceste lovituri să fie mai semnificative decât atacurile anterioare asupra milițiilor susținute de Iran din ultimele săptămâni, care s-au concentrat în principal asupra depozitelor de arme sau a facilităților de antrenament.
Biden: „Dacă atingeţi un american, vom răspunde”
„Răspunsul nostru a început astăzi. Va continua conform calendarului şi în locurile pe care le vom decide”, a declarat vineri preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, într-un comunicat al Acsei Albe, transmite AFP, potrivit Agerpres.
„Statele Unite nu vor conflicte în Orientul Mijlociu sau oriunde altundeva în lume. Dar să ştie bine acest lucru cei care vor să ne facă rău: dacă atingeţi un american, vom răspunde”, a mai spus preşedintele american, care asistase cu câteva ore mai devreme la revenirea pe pământ american a cadavrelor celor trei soldaţi americani ucişi duminică în Iordania.
Iran’s Islamic Revolutionary Guards Corps (IRGC) Quds Force and affiliated militia groups continue to represent a direct threat to the stability of Iraq, the region, and the safety of Americans. We will continue to take action, do whatever is necessary to protect our people, and… pic.twitter.com/Y53nvRfjjx
— U.S. Central Command (@CENTCOM) February 3, 2024
Sursa: X
Citește și: