Casa Albă: O invazie rusă în Ucraina este posibilă în următoarele zile

Externe
Rusia poate invada oricând Ucraina, iar cel mai probabil scenariu e că invazia va începe cu un bombardament. Sunt anunțuri venite vineri seara chiar de la Casa Albă, în condițiile în care Statele Unite au cerut cetățenilor americani aflați în Ucraina să părăsească țara înainte să fie prea târziu, mai precis în cel mult 48 de ore. Cu toate acestea, americanii spun că încă nu au renunțat la calea diplomatică de rezolvare a conflictului, însă președintele rus este amenințat cu un dezastru economic, dacă va ataca Ucraina.
O invazie militară rusă a Ucrainei, marcată de o campanie masivă de raiduri aeriene şi un „atac rapid” asupra Kievului, este o „posibilitate foarte reală” în următoarele zile, a avertizat vineri Casa Albă, care a cerut cetăţenilor americani să părăsească Ucraina în termen de „24 până la 48 de ore”, relatează AFP, preluată de Agerpres.
„Continuăm să vedem semne de escaladare din partea Rusiei, inclusiv sosirea de noi forţe la graniţa cu Ucraina”, a declarat consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Joe Biden, Jake Sullivan, într-un briefing de presă.
Această invazie poate interveni „oricând”, inclusiv înainte de încheierea Jocurilor Olimpice de la Beijing, programată pe 20 februarie, a adăugat el.
„Nu spunem că a fost luată o decizie, că a fost luată o decizie finală de către preşedintele Putin” a afirmat el, deși anterior declarațiilor sale, surse diplomatice citate de presa occidentală declarau că serviciile de informații cred că liderul de la Kremlin a luat decizia invadării Ucraina și asta le-ar fi comunicat președintele Joe Biden unui grup restrâns de aliați, între care președintele Klaus Iohannis, cu care ar fi avut, vineri seara, o convorbire telefonică neprogramată.
Cu toate acestea, Jake Sullivan consideră că o cale către detensionare este încă posibilă, în special prin diplomaţie. „Mă aştept ca preşedintele Biden să vorbească la telefon cu preşedintele Putin, dar nu am nimic de anunţat în acest moment”, a declarat Jake Sullivan jurnaliştilor. Potrivit unei surse credibile citate de CNN, convorbirea ar urma să aibă loc sâmbătă.







