Fostă jurnalistă de la PRO TV, post important la Comisia Europeană

Externe
Președintele-ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a desemnat-o pe Dana Spinant, fostă jurnalistă la PRO TV, în funcția de purtător de cuvânt adjunct al Executivului european, se arată într-un comunicat al instituției europene, potrivit MEDIAFAX.
Eric Mamer, un oficial francez de rang înalt, a fost desemnat în funcția de purtător de cuvânt principal al Comisiei Europene, iar germanul Jens Flosdorff va ocupa poziția de Consilier Executiv pentru Comunicare în Cabinetul președintelui Comisiei Europene.
Dana Spinant este în acest moment director responsabil de buget, comunicare și afaceri generale în cadrul Directoratului General pentru Politică regională și urbană, un departament al Comisiei Europene care răspunde de politica UE privind dezvoltarea regiunilor și orașelor europene.
Anterior, Dana Spinant a condus o unitate responsabilă de migrația nereglementată (2015 – 2017) și de politica privind drogurile (2010 – 2014).
Înainte de a se alătura Comisiei Europene, Dana Spinant a lucrat timp de 15 ani ca jurnalist, la instituții media ca European Voice, EUobserver.com și diverse televiziuni din România.
Eric Mamer și Dana Spinant își vor începe mandatele în momentul în învestirii Comisiei Europene conduse de Ursula von der Leyen, fapt care potrivit Tratatelor UE ar trebui să se producă pe data de 1 noiembrie 2019.







