Rusia amenință că va opri livrările de gaz către Europa prin conducta Nord Stream 1

Externe
Vicepremierul rus Alexander Novak a ameninţat în mod direct că țara sa va opri livrările de gaz spre Europa prin conducta Nord Stream 1 pentru prima dată de la invazia din Ucraina, relatează DPA, citat de Agerpres.
Alexander Novak a precizat că o astfel de măsură ar fi similară cu decizia Germaniei de a opri aprobarea proiectului Nord Stream 2, potrivit unor comentarii făcute de la televiziunea de stat.
„Avem dreptul deplin să impunem un embargou asupra tranzitului de gaz prin conducta Nord Stream 1, care în prezent operează la capacitatea maximă”, a spus Alexander Novak.
Înaltul oficial rus a dat asigurări că Rusia nu face încă acest pas, dar a adăugat că Moscova se simte împinsă în această direcţie de politicienii europeni şi de acuzaţiile lor.
În schimb, Alexander Novak a atras atenţia de asemenea că preţul la petrol ar putea creşte de peste două ori, până la 300 de dolari barilul, dacă SUA şi aliaţii lor ar interzice importurile de petrol rusesc, o sursă crucială de venit, după ce Rusia a fost practic scoasă de pe pieţele financiare occidentale.
Nord Stream 1 asigură aproximativ 60 de miliarde de metri cubi de gaz pe an, transmis din Rusia spre Germania şi apoi redistribuit spre mai multe ţări europene.
Germania a suspendat procesul de aprobare a gazoductului Nord Stream 2 după ce Rusia recunoscut independenţa provinciilor separatiste din estul Ucrainei.
Anterior, viceprimministrul rus avertizase că înlocuirea livrărilor de petrol rusesc, către Europa, ar avea consecinține catastrofale și, pe deasupra, ar dura mai mult de un an de zile.
Citește și:
România, pe lista „țărilor neprietenoase cu Rusia”, în contextul conflictului din Ucraina







