Zborurile deasupra Mării Negre, afectate de exercițiile militare ale Rusiei

Externe
Serviciul ucrainean de trafic aerian a sfătuit companiile aeriene să evite zborurile deasupra Mării Negre, în contextul exercițiilor militare navale ale Rusiei, informează Reuters.
Duminică, 13 februarie, Ucraina a sfătuit companiile aeriene să evite zborurile deasupra Mării Negre de luni până sâmbătă.
Peste 30 de nave ruseşti au început exerciţii în apropierea peninsulei Crimeea.
”De mâine, companiile aeriene sunt sfătuite să evite zborurile deasupra acestei zone şi să planifice rutele optime în avans, ţinând cont de situaţia actuală”, a precizat serviciul ucrainean de trafic aerian.
Spaţiul aerian al Ucrainei rămâne deschis.
Tot duminică, un consilier al şefului de cabinet al preşedintelui ucrainean a afirmat că nu are sens ca spaţiul aerian să fie închis.
Citește și:







